Astăzi, la Curtea de Argeş se încheie Trofeul „Victor Hănescu”, care a adunat la start 120 de participanţi la cele trei categorii de vârstă: 10 ani, 12 ani şi 14 ani, băieţi şi fete. Au participat sportivi de la 58 de cluburi din ţară, plus o delegaţie din Republica Moldova. Fostul jucător de tenis Victor Hănescu îi va premia pe câştigători, de la 12.30, la baza Tenis Club Curtea de Argeş.
Zilele trecute, campioanele de la Tenis Club Curtea de Argeş au fost premiate în cadrul Trofeului „Victor Hănescu”. Trofeul de campioană naţională la fete, la categoria sub 10 ani, a fost cucerit de echipa de la Tenis Club Curtea de Argeş, alcătuită din Maria Alessia Floarea (nr. 1 pe plan naţional), Eva Maria Ionescu, Antonia Maria Dinică, Diana Elena Holdiş şi Gheorghe Borţan (căpitan nejucător). Trei dintre acestea, Eva Ionescu, Antonia Dinică şi Alessia Floarea, au participat la cea de a XI-a ediţie a Trofeului „Victor Hănescu”, fiind şi premiate de către organizatorii turneului din Curtea de Argeş.
Partenerul oficial al Trofeului „Victor Hănescu” este Dr. Oetker România. „Sunt bucuros că am ajuns la ediţia cu numărul 11 a acestei competiţii. Pentru participanţi, acest eveniment constituie o şansă de a face primul pas spre marea performanţă. Îmi doresc ca aceşti copii să ajungă într-o zi să reprezinte România în elita internaţională. Alături de Tenis Club Curtea de Argeş şi cu sprijinul direct al companiei germane Dr. Oetker România reuşim să dăm startul unei mari competiţii destinată copiilor şi juniorilor”, a declarat fostul jucător Victor Hănescu.