Astăzi la Bârla în județul Argeș are loc manifestarea artistică „Hora ca la Bârla”. După ce ieri, tot în această localitate, a avut loc a VII-a ediție a concursului de dans popular „Floare de câmpie”, astăzi de la ora 17,00, au loc mai multe manifestări prilejuite de ziua comunei.
Vor fi momente artistice, atât cu formații și interpreți locali, cât și cu interpreți de valoare ai folclorului românesc. Amintim orchestra Doina Argeșului dar și pe solistul Petrică Mâțu Stoian. Primarul comunei, prof. Gh. Voicu, consilierii locali și dascălii comunității îi vor premia pe cei mai merituoși elevi, iar cei mai buni dansatori și păstrători ai tradiție populare vor fi premiați de directorul căminului cultural, Nicu Ionescu. Nici locuitorii cu cei mai mulți ani de căsnicie nu sunt uitați de autorități. Aceștea vor fi felicitați și premiați pentru fidelitatea în cuplu, ca un bun exemplu pentru tânăra generație și cele viitoare.
Amintim că ” Hora ca la Bârla” este o manifestare care se desfășoară aici de 15 ani.