Iubitorii handbalului sunt aşteptaţi în număr cât mai mare astăzi, la sala de sport de pe Gheorghe Doja, pentru a asista la un adevărat derbi al orgoliilor. Cele două reprezentante ale judeţului în eşalonul secund al handbalului feminin românesc, FC Argeş şi CS Dacia Mioveni 2012, se vor afla faţă în faţă, de la ora 15, partida fiind deschisă oricărui rezultat. Întâlnirea contează pentru etapa a 15-a din Divizia A, Seria C. În runda precedentă, piteştencele au stat, însă jucătoarele din Mioveni au suferit prima înfrângere în acest sezon. Handbalistele pregătite de Daniel Gheorghe au fost învinse de cele de la Naţional Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 22-21. Chiar dacă a pierdut, CS Dacia a rămas pe primul loc al clasamentului, detaşată la 6 puncte de locul 2. FC Argeş se află pe locul patru cu 24 de puncte.
Marţi, tragerea la sorţi
Marţi, la sediul FRH a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea jocurilor din cadrul şaisprezecimilor Cupei României la handbal feminin. Sorţii au fost blânzi cu echipa de handbal feminin a Piteştiului, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre CS Dacia Mioveni 2012.
FC Argeş va întâlni în această fază a competiţiei, în deplasare, pe Crişul Chişineu Criş, formaţie de liga secundă care activează în seria D a Diviziei A de handbal feminin. De partea cealaltă, CS Dacia va întâlni o echipă de Liga Naţională. Elevele lui Daniel Gheorghe vor întâlni pe Gloria Bistriţa, în şaisprezecimile Cupei României, partida fiind programată pe 17 februarie, la Piteşti. Acesta este primul test de „foc” pentru fetele din Mioveni, care vor să ajungă în sezonul viitor în primul eşalon.
Meciurile din şaisprezecimi se vor disputa într-o singură manşă, pe 17 şi 18 februarie. În caz de egalitate după 60 de minute de joc se va trece direct la aruncările de la 7 m.