Astăzi, la ora 15, este programată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Piteşti. Ordinea de zi va cuprinde două proiecte dedicate echipei de fotbal FC Argeş. Primul proiect va stabili că finanţarea echipei se va putea face şi prin cotizaţii, iar al doilea proiect vine, practic, cu suma pe care Consiliul Local o va aloca pentru ca echipa să poată începe noul sezon în Liga a doua, astfel încât să poată ataca promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării.
Echipa a fost transferată de la clubul primăriei de drept public la o asociaţie de drept privat, iar în ultimele zile apăruseră anumite dubii privind posibilitatea legală de finanţare a echipei în lumina noului Cod administrativ. Toate aspectele au fost însă lămurite, rămâne ca FC Argeş să demonstreze că merită să promoveze. Membrii fondatori ai Asociaţiei Campionii FC Argeş la care a trecut echipa cu tot cu brand, marcă şi palmares sunt municipiul Piteşti, SC Salubritate 2000 şi SC Apă Canal 2000.