# La sfârşitul săptămânii trecute, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au organizat întâlnirea comună a medicilor şefi, asistenţilor şefi şi dentiştilor şefi din statele membre ale Uniunii Europene.
Evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului, sub egida preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi au participat membrii Consiliului Naţional al OAMGMAMR şi treizeci de directori de îngrijiri medicale din spitalele judeţene de urgenţă din România. Aceştia au trăit o experienţă valoroasă având oportunitatea să întrevadă orizonturile profesiei de asistent medical în cadrul unei sesiuni de lucru cu tema „Provocări şi perspective cu privire la profesia de asistent medical şi moaşă în contextul european şi internaţional”.
Din Argeş au participat preşedintele OAMGMAMR filiala Argeş, Estera Stămoiu, şi directorul de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Irina Georgescu. Evenimentul a fost moderat de către preşedintele OAMGMAMR, Mircea Timofte.
Discursurile introductive au fost susţinute de secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Cristian Grasu, consilierul de stat în administraţia prezidenţială, Diana Păun, precum şi de secretarul de stat Raed Arafat, aceştia punând accentul pe importanţa resursei umane din domeniul medical, dar şi pe necesitatea parteneriatului activ, fiind nevoie de o viziune comună a tuturor factorilor de decizie implicaţi în acest domeniu.
La rândul lor, reprezentanţii instituţiilor internaţionale (respectiv ICN, OMS, OECD, CEPLIS, RCSI) au remarcat contribuţia esenţială a asistenţilor medicali din întreaga lume şi au propus soluţii care ar putea veni în sprijinul eforturilor depuse constant pentru a creşte calitatea serviciilor medicale oferite către pacienţi. În acest sens, asistentul medical şef din cadrul Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Elisabeth Iro, a mulţumit tuturor asistenţilor medicali pentru contribuţia adusă la îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor şi a anunţat că anul 2020 va fi dedicat, oficial, asistenţilor medicali şi moaşelor.
Despre serviciile de sănătate care au rolul de a creşte calitatea vieţii a vorbit şi analistul de Politici pentru Calitate în Îngrijirile de Sănătate, Niek Klazinga. Acesta a menţionat ca provocări profesionalizarea continuă şi diferenţierea formării, consolidarea rolului asistenţilor medicali în spitale şi în comunitate, oferirea unor servicii în funcţie de aşteptările pacienţilor, dar şi consolidarea din punct de vedere al documentării medicale.
Directorul general al Consiliului European pentru Profesii Liberale, Theodoros Koutroubas, a reuşit să atragă atenţia asupra unor subiecte pe care le consideră cu adevărat provocări majore ale profesiei de asistent medical şi anume: antreprenoriatul medical, importanţa legislaţiei UE pe piaţa unică, codurile etice şi digitalizarea în domeniul medical.
În cuvântul de încheiere, preşedintele OAMGMAMR, Mircea Timofte, a adresat mulţumiri atât participanţilor, cât şi tuturor asistenţilor medicali pentru contribuţia constantă adusă la creşterea calităţii serviciilor de îngrijire menite să îmbunătăţească starea de sănătate a populaţiei. De asemenea, a concluzionat că „expertiza internaţională şi concluziile reuniunii trebuie diseminate la nivelul tuturor celor implicaţi operaţional în aplicarea politicilor şi deciziilor asumate”.
În calitate de participant şi reprezentant al asistenţilor medicali argeşeni la evenimentul de la Palatul Parlamentului, preşedintele OAMGMAMR filiala Argeş, Estera Stămoiu, a declarat: „Astfel de evenimente au un impact major asupra deciziilor care se iau atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Ele reprezintă un bun prilej pentru a lansa provocări şi soluţii menite să contribuie la acţiunile permanente desfăşurate, peste tot în întreaga lume, în beneficiul pacienţilor. Este important să găsim pârghiile unei comunicări eficiente, cu mesaj comun, cu strategii comune, astfel încât rezultatele deciziilor şi acţiunilor noastre, aplicate şi desfăşurate de la nivel global către local, să fie cele aşteptate de pacienţi. Aceasta ar fi dovada reuşitei noastre”.