Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Argeş, a organizat, în parteneriat cu Spitalul de Pediatrie, simpozionul cu tema „Împreună pentru o generaţie sănătoasă”.
Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, a devenit deja o tradiţie în cadrul instituţiei fiind organizat, întotdeauna, pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului. Prezentă la eveniment, Florina Gheorghe, managerul Spitalului de Pediatrie, a apreciat rolul esenţial al asistenţilor medicali în formarea şi promovarea timpurie a celor mai importante deprinderi privind alimentaţia sănătoasă a copilului, adultul de mâine. Celor aproximativ trei sute de asistenţi medicali, de la diverse unităţi sanitare, li s-au alăturat medici specialişti din domeniile pediatrie şi medicină de familie. Anul acesta, problematica abordată în lucrările prezentate în cadrul sesiunii ştiinţifice a vizat alimentaţia sănătoasă a copilului. Participanţii au audiat lucrări ştiinţifice şi pledoarii susţinute de asistenţii medicali Neli Homeghiu, Viorica Neaţă şi Marilena Bădulescu şi medicii pediatri Cristina Iordache şi Simona Scoroja, medicul de familie Dana Tudan. Un accent deosebit s-a pus pe asigurarea unei alimentaţii potrivite pentru primele o mie de zile din viaţa unui copil, pornind de la hrana de aur a bebeluşului, laptele matern.
Neli Homeghiu, vicepreşedinte al Ordinulului Asistenţilor Medicali Argeş şi asistent medical în Spitalul de Pediatrie Piteşti, a subliniat că „este crucial să ne asigurăm că fiecare mamă şi fiecare copil are acces la o nutriţie optimă în primele o mie de zile deoarece această perioadă oferă o fereastră unică de intervenţie pentru a construi sănătatea pe termen lung”.
01asistenti
Asistenţii Medicali – Împreună pentru o generaţie sănătoasă
Advertisement
Advertisement