Satele transilvane cu biserici fortificate constituie situri ale Patrimoniului mondial UNESCO, ele oferind o imagine vie a peisajului cultural din sudul Transilvaniei. Localităţile sunt dominate de bisericile fortificate ca în Evul Mediu, ele fiind clădite între secolele XIII şi XVI. Aceste biserici sunt specifice satelor săseşti şi secuieşti, într-o regiune aflată constant sub ameninţarea invaziilor otomane şi tătare. Ele au jucat un rol important defensiv până în anul 1788, data ultimei incursiuni otomane în Transilvania. Cele circa 300 de aşezări de acest fel au jucat atât un rol religios, cât şi un rol strategic mai mult de cinci secole. Astăzi s-au mai păstrat 150 de biserici fortificate ardelene, care se înscriu în rândul fortificaţiilor medievale bine păstrate pe continentul european. Primul sit protejat de UNESCO este Biertan.
Din punct de vedere istoric, aceste biserici au fost construite ca nişte fortăreţe, cu ziduri şi turnuri de apărare, ca şi alte construcţii interioare care în timp de război puteau adăposti populaţia, iar în timp de pace erau folosite ca depozite sau hambare. Toate bisericile sunt fie bazilici romanice, fie construcţii în stilul goticului târziu. Unele biserici, ca de exemplu cea de la Malancrav, adăpostesc fresce narative gotice din secolul XIV.
Bisericile fortificate săseşti sunt administrate de Biserica Evanghelică C.A. din România. Din cauza emigrării saşilor transilvăneni, numărul enoriaşilor a scăzut drastic, astfel încât multe dintre biserici nu mai sunt folosite, iar din sate a dispărut populaţia care a întreţinut monumentele moştenite. Acesta este motivul care a dus la înfiinţarea Fundaţiei Biserici Fortificate, instituţie specializată în conservarea patrimoniului cultural bisericesc. Fundaţia este finanţată din donaţii, subvenţii şi fonduri de la o asociaţie non-profit din Germania.
7 este un număr magic de care se leagă legende cu istorii adevărate, iar grupul bisericilor fortificate din Transilvania incluse în patrimoniul UNESCO nu se abate de la regulă. Cele 7 norocoase sunt: Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Viscri şi Valea Viilor. Apartenenţa la UNESCO le măreşte considerabil şansele de conservare.
La Valea Viilor, chemarea străbunilor îi adună anual pe cei plecaţi de zeci de ani în Germania şi Austria. Ei îşi petrec o parte din vacanţa de vară lucrând alături de localnici pentru salvarea şi întreţinerea cetăţilor medievale. Este relatarea unei prietene care a vizitat locul minunat.
Un grup de arhitecţi nemţi a făcut o excursie de studii la aceste situri. Arhitectul Wolter a documentat cele văzute, schiţând cu măiestrie profesională arhitectura de excepţie a fostei reşedinţe episcopale din Biertan, atestată documentar din 1283.
