Un nou contract de finanţare cu fonduri europene a fost semnat de vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, pentru restaurarea şi valorificarea Cetăţii Făgăraşului (jud. Braşov). Acesta vizează restaurarea, consolidarea şi amenajarea/refuncţionalizarea unor spaţii existente, din incinta cetăţii, prin reconstituirea, respectiv refacerea acestora. La noi însă cum rămâne? Consiliul Judeţean a făcut un proiect de reabilitare a cetăţii Poenari, are speranţe că va lua banii europeni pentru acesta, dar, în acelaşi timp, ţine cetatea închisă pe termen nelimitat, deoarece nu se găsesc soluţii de mutare rapidă a unor urşi care şi-au făcut apariţia prin zonă. Oare aşa atragem noi turişti? La ce mai reabilităm cetatea dacă tot nu o punem la dispoziţia turiştilor?
Claudiu DIŢA