Festivalul naţional de film religios „Lumină din Lumină” de la Curtea de Argeş a fost precedat de acordarea premiilor pentru artiştii iconari care au participat la expoziţia-concurs „Rugămu-ne Ţie!”, vernisată, în Săptămâna Mare, la Piteşti. Dubla manifestare a avut loc, săptămâna trecută, în Oraşul Regal.
Marele premiu al expoziţiei-concurs naţionale de icoane „Rugămu-ne Ţie”, ediţia a XIX-a, în valoare de 1.700 lei, oferit de (defunctul) Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş a fost câştigat de Aurelia Florentina Căţoi din Bucureşti, pentru lucrarea „Sf. Ioan Botezătorul”.
Printre laureaţii competiţiei se numără şi următorii iconari argeşeni: Valentin Popa (Coşeşti, pentru lucrarea „Hristos a Înviat” a obţinut premiul I), Silvia Macovei (Piteşti, „Mântuitorul cu Apostoli”, premiul al III-lea), George Oprea (Mioveni, „Sf. Voievod Neagoe Basarab”, premiul al III-lea).
Dintre ai noştri au primit câte un premiu de excelenţă: Dorin Grecu (Piteşti, „Mântuitorul Iisus Hristos”), Tiberiu Solomon (Piteşti, „Sfinţii Mucenici Gheorghe şi Dimitrie”), Alexandru Rădulescu (Piteşti, „Sf. Arhanghel Mihail”), Camelia David (Piteşti, „Sf. Ecaterina”), Letiţia Ilie (Piteşti, „Rugul aprins”), Mihaela Ghiţă-Pătrunjel (Curtea de Argeş, „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi”), Elena Drăghici (Curtea de Argeş, „Sf. Cuv. Ionichie cel Nou de la Muscel”), Florian Neacşa (Ştefăneşti, „Sf. Nectarie”), Adriana Ban (Mioveni, „Izvorul Tămăduirii”), Elena Ghiordunescu Ungureanu (Bascov, „Maica Domnului cu Pruncul”) şi Iancu Ungureanu Ghiordunescu (Bascov, „Maica Domnului din Vladimir”.
Din juriul expoziţiei de icoane au făcut parte: lect. univ. dr. Ioan Darida, expert restaurator-pictor (preşedinte), lect. univ. dr. Gheorghiţa Daniela Giugea, istoric de artă, Augustin Lucici, artist plastic profesionist, dr. Sorin Mazilescu şi preotul Cosmin Bloju.
Mirela NEAGOE