Davai ceas! Vă spune ceva expresia asta? Mie da. Când trupele eliberatoare sovietice au intrat în România în 1944, era bine să cunoşti ora după orientarea lunară. De ce? Pentru că dacă purtai un ceas la mână sau un lănţişor care se vedea din buzunarul hainei, se găsea imediat un soldat sovietic să ţi-l ceară scurt: „Davai ceas!”. Şi era mai prudent să dai ceasul, pentru altfel riscai să dai mai mult.
De ce vă povestesc asta? Fiindcă jefuirea învinşilor în războaie a fost dintotdeauna un obiectiv primordial al celor care-i trimiteau pe alţii la moarte pe front. Jefuirea este o activitate curentă a speciei umane. Satisface două obiective: economic, în vederea acumulării de bogăţie şi compensării cheltuielilor de luptă, şi politic, adică expunerea operelor de artă pentru a dovedi realitatea victoriei. Printre marii jefuitori ai istoriei îi găsim pe faraonii Egiptului şi pe regii Mesopotamiei, pe împăraţii romani şi pe cruciaţii din Bizanţ, precum şi pe conchistadorii Americii acum latine. Nu mai vorbim de Napoleon şi ne concentrăm pe naziştii nemţi care au luat opere de artă din Franţa, Olanda, Belgia şi alte ţări ocupate în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Peste câteva zile va avea loc la Viena o reuniune importantă a ţărilor implicate în jefuirea, expunerea şi eventual returnarea operelor de artă. Unele prezintă probleme. Astfel „Nunta din Cana” aflată la Muzeul Luvru la Paris are dimensiuni care – ne spun specialiştii – nu permit deplasarea ei către locul de origine, la mânăstirea veneţiană San Giorgio Maggiore. Era să întreb: dar de la Veneţia cum a ajuns la Paris? În schimb, „Transfigurarea” lui Raphael se întoarce la Roma. Un alt caz care face foarte puţină gălăgie, dar e necesară este cel al colecţiei „Gurlith”, descoperită la Munchen în 2012. Cuprinde peste 1.500 de opere transmise fiului său de negustorul de artă Hildebrand Gurlith, care a fost unul dintre executanţii furturilor naziste.
Reuniunea de la Viena va permite, desigur, cel puţin inventarierea pretenţiilor proprietarilor spoliaţi. Dar după atâţia zeci de ani, dovezile vor fi greu de administrat. Vă vom ţine la curent, dar pentru moment, dacă aveţi posibilitatea, nu ezitaţi să veniţi să vizitaţi Muzeul Luvru din Paris. Sunt sigur că veţi pleca încântaţi.
