Evenimentul cultural al acestui an, în Piteşti, este, fără îndoială, deschiderea Fundaţiei culturale „Sorin Ilfoveanu”. Îmi amintesc cu plăcere când, la întemeierea judeţelor, făcând parte din echipa întemeietoare a ziarului „Oltul”, am descoperit, la Caracal, Pinacoteca „Marius Bunescu”. Este un omagiu adus pictorului peisagist Marius Bunescu şi cuprinde o importantă galerie de artă ce-şi propune să întreţină, prin compoziţii tematice şi dezbateri de specialitate, focul nestins al artei. Fundaţia piteşteană, deschisă în mai a.c., este deja un punct distinct în universul cultural al Argeşului, maestrul Sorin Ilfoveanu girând, cu personalitatea sa, naţională şi internaţională, acest demers de importanţă primordială în peisajul artistic al Argeşului.
Aşa a vrut viaţa, dar aşa au gândit şi cei doi ctitori, prieteni de-o viaţă: artistul plastic şi omul de afaceri Gheorghe Badea. Fundaţia, graţie generozităţii industriaşului, funcţionează într-un local gândit ca spaţiu, design şi utilitate publică, ca un muzeu dedicat artei. Nu sunt multe muzee de acest gen ivite după ’89 în ţară şi îi numeri pe degete pe oamenii de afaceri care, din preaplinul lor, lasă comunităţii, posterităţii, ceva durabil în spaţiul artei, al spiritualităţii. Apăsăm pe importanţa gestului, pentru că, până acum, este singular în viaţa postdecembristă a Argeşului.
Fundaţia deja s-a impus; este vie, luminează, împărtăşeşte valori, stimulează creativitatea prin expoziţia permanentă Ilfoveanu şi prin expoziţii tematice. Ultima, dar nu cea din urmă, este expoziţia studenţilor de la instituţia bucureşteană căreia maestrul i-a fost conducător şi mentor de generaţii. Biblioteca, atelierele ad-hoc organizate aici împlinesc menirea gândită de ctitori. Nu mă îndoiesc că Fundaţia va deveni un loc de popas în traseele cultural-turistice organizate de agenţiile în domeniu.
Scriam, acum câteva luni, despre Piteştiul cultural şi schiţam câteva repere cu care urbea noastră poate să învingă provincialismul prăfuit. Filarmonica îşi continuă frumoasa carieră, ajungând la a zecea stagiune. Chiar dacă momentan sunetul diafan al muzicii contrastează cu banderolele albe ale grevei japoneze a orchestrei, rămâne fondul: un repertoriu (mereu este loc de mai bine!) care a atras spectatori fideli muzicii clasice şi – o repet – laude pentru instituţia piteşteană ale dirijorilor şi artiştilor vocali şi instrumentişti invitaţi la Piteşti. Este, cu adevărat, un carburant sufletesc ce pledează pentru mai mult şi mai bine, în slujba artei.
Noul manager al Teatrului „Al. Davila” părea că-şi începe misiunea cu un act controversat: conflictul cu actriţa-simbol a instituţiei. Totul s-a stins, de parcă muzele Thalia (a comediei), Melpomene (a tragediei), Calliope (a muzicii) şi Terpsichore (a dansului) au lucrat întru înţelepciune.
Se simte dorinţa de a face ALTCEVA, adie vântul proaspăt al revitalităţii unui tărâm sacru – teatrul – şi, aşteptând noi cote ale strădaniei pentru înmulţirea frumosului, să-i dorim colectivului teatral împliniri din ce în ce mai valoroase. Adaug aici încă două mărturii că lucrează pentru spirit, pentru artă, pentru un dialog fructuos cu consumatorii de artă: revista „Argeş” şi Centrul Cultural. Spaţiul nu-mi permite detalii, dar mă bucur, lunar, de paginile revistei şi săptămânal de evenimentele de la Centru. Şi nu sunt puţine!
Aţi observat că, în text, apare de multe ori cuvântul valoare. Totdeauna, eu am făcut o paralelă, cred inspirată, între performanţa sportivă şi cea artistică. Aşa cum nu poţi trece linia de sosire trişând, ci numai învingând partenerii pentru că ai fost mai bun, tot astfel, valoarea artistică, individuală sau colectivă, va învinge, indiferent de piedici conjuncturale, care se vor dovedi, în final, neeficiente.
Cultura – cea populară şi profesionistă – ne dă personalitate, longevitate în istorie, ne individualizează în ofensiva globalizării şi a atacului televiziunii, telefonului şi computerului (…).
