Cotidianul „România Liberă” a întocmit un top al celor mai scandaloase afaceri făcute de statul român în ultimii 27 de ani. Pe locul 1 se află „căpuşarea Sidex Galaţi”, iar pe locul 2 compania ARO Câmpulung Muscel care „nu a avut şansa Daciei”. „Un alt caz emblematic a fost distrugerea ARO Câmpulung. După 1990 au început problemele. Maşinile ARO erau căutate pentru că erau ieftine, dar nu aveau tehnologie înaltă. ARO trebuia să facă pasul de la «Made in Romania» la «Made by Romania». Pasul spre «făcut de România» presupunea investiţii, cercetare-dezvoltare, know-how. Fără acestea a început criza de vânzări, pe măsură ce maşina de teren devenea tot mai puţin competitivă. Fondul Proprietăţii de Stat a căutat atunci să o privatizeze. Singurii muşterii care s-au prezentat au fost doi escroci americani, John Perez şi John Trottman. După ce au obţinut un acord de principiu al FPS, au început să ia bani de la dealerii americani pentru aducerea ARO în SUA, apoi s-au dizolvat”, scrie „România Liberă”. Pe locul 3 găsim Petrom, „devalizat înainte de privatizare”. Or, Petrom, preluată de OMV, s-a „lepădat”, cum se spune, de platforma Arpechim care este aproape de dezmembrare acum…
Claudiu DIŢA