Astăzi, la sediul Jandarmeriei Argeş a fost Ziua Porţilor Deschise. Jandarmii au fost vizitaţi de peste 100 de copii, părinţi şi profesori, care au putut urmări câteva exerciţii demonstrative ale jandarmilor şi câinilor de serviciu, un exerciţiu de coborâre în rapel şi salvarea unei persoane pe targă de la mare înălţime, executat de jandarmi montani.
Tot în cadrul acestei activităţi, participanţii au putut să afle mai multe informaţii despre Jandarmeria Română, de la înfiinţare şi până în prezent. Nu în ultimul rând, toţi cei prezenţi au putut vedea armamentul şi materialele din dotarea jandarmilor dar şi autospecialele pe care aceştia le folosesc în misiunile zilnice.
Ce urmează
Mâine, de la ora 11.00 va avea loc Cupa Presei la Tir, eveniment care se va desfăşura în Poligonul Poliţiei din comuna Budeasa, iar pe 30 martie, începând cu ora 12.00, jandarmii se vor deplasa într-un centru comercial unde vor fi expuse arme şi echipamente folosite în misiuni, dar vor fi informaţi şi despre oferta educaţională din anul 2019.
Punctul culminant al activităţilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române va fi miercurea viitoare, pe 3 aprilie. La ora 11.00, în Piaţa Vasile Milea, va fi organizat un ceremonial militar specific cu ocazia aniversării a 169 de ani de la înfiinţarea acestei arme.
„Veţi putea vedea materialele şi tehnica folosite de jandarmi dar şi autovehiculele aflate în dotarea unităţii noastre. Pentru iubitorii de munte vor putea vedea şi materialele folosite de colegii noştri din Posturile Montane de Jandarmi Arefu şi Rucăr în misiunile din mediul montan.La aceste activităţi vor fi prezenţi câinii de serviciu şi în premieră caii de serviciu folosiţi în misiuni de ordine publică în capitala ţării, iar exerciţiile acestora constituie mereu un punct de atracţie pentru vizitatorii de toate vârstele.” – au transmis reprezentanţii IJJ Argeş.
Foto: Flavius PETRESCU