Advertisement
Programul „Cadet pentru o zi”, prin intermediul căruia tinerii pot petrece o zi în cazărmi pentru a vedea cum este într-o unitate militară şi astfel să poată decide dacă vor urma o carieră în domeniu, va fi extins de Ministerul Apărării Naţionale la o săptămână. Programul se va desfăşura şi la unităţile militare din Argeş, precum cele din Piteşti, Curtea de Argeş sau Câmpulung Muscel. Mulţi tineri din judeţ urmează cursurile liceelor militare din ţară, dar şi ale unităţilor de învăţământ superior militar, fiind atraşi în special de două perspective: locul de muncă stabil după terminarea studiilor şi posibilitatea de a ieşi la pensie la o vârstă redusă.
Advertisement
Un Comentariu
Anonim
Râd şi curcile de felul în care explicați „atracția” şi aspirația „tinerilor” pt. cariera militară !
Explicația e alta : BANII (nemunciți) şi uniforma , gratis !
Doamne fereşte de vreun război în care aceşti „eroi” ai banului să fie chemați să apere şi țara …cu explicații de calibru mare … precum „d’aia am intrat în OTAN (NATO), să ne apere” !