Dacă vă amintiţi, de ceva timp, înaintea alegerilor locale, „Argeşul” s-a poziţionat ca purtător al doleanţelor unui număr impresionant de cetăţeni ai Piteştiului, nemulţumiţi că cineva a primit drept de construcţie într-un loc pe care ei îl socotesc impropriu pentru acest scop. Este vorba de un teren denivelat, aflat între blocul Ac de pe bulevardul I.C. Brătianu şi o parcare.
Cine a văzut zona a remarcat aglomeraţia de acolo. Un nou bloc ar fi nepotrivit; ar fi ca micşorare a zonei de respiraţie pentru un om. Este ca o sufocare arhitectonică, dar aşa ceva poate fi văzut deja în centrul Piteştiului!!! Nemulţumiţi că Primăria nu le-a dat niciun răspuns, ei şi-au continuat demersurile.
Pe 22 iunie a.c., Asociaţia de proprietari bloc A4, „Liviu Rebreanu”, una dintre cele de la A1-A10, a primit răspunsul. Bănuiesc că fiecare l-a primit.
„Terenul pe care se propune clădirea cu regim de înălţime Ds+P+3E-4 retras este proprietate particulară şi are categoria de folosinţă – curţi(!) construcţii. Soluţia constructivă va fi analizată printr-un plan urbanistic de detaliu, astfel încât impactul asupra vecinătăţilor să fie minim. Toate dotările, inclusiv locurile de parcare, vor fi amenajate pe proprietatea beneficiarului”.
Semnează Cristian Marcel Glogojeanu, şef serviciu Urbanism şi autorizaţie de construire, iar pentru… viceprimarul Ionică cineva indescifrabil.
Este o mostră a birocraţiei româneşti. Este ca un veritabil cap în gură pe care statul îl dă, imperturbabil, cetăţeanului. Este aroganţa rece a instituţiilor statului, anchilozat în vechile deprinderi, preaplin de el, dispreţuitor faţă de amărâtul de contribuabil. Un stat cu instituţii care n-au auzit, se pare, de democraţie, de regulile acesteia, care n-au nimic în comun cu închistările administrative.
Cetăţenii, „care faceţi opoziţie la construirea unei clădiri cu locuinţe colective” – cum se zice în răspunsul Primăriei – nu se aşteptau la acest dispreţ suveran. Doreau ca primarul – care, altfel, în timpul campaniei electorale, putea să se deplaseze printre blocuri, în mijlocul unei adevărate gărzi – să aibă o discuţie cu ei, la faţa locului. Doreau, de asemenea, să ştie cine-i acest proprietar, ce documente care să-i ateste proprietatea are şi dacă nu cumva avem de-a face cu o atribuire ad-hoc, în locul altei revendicări.
Ne aflăm în faţa unei adevărate patologii a democraţiei noastre originale, în care pe prim-plan nu sunt drepturile cetăţeanului, ci reacţia birocratică, funcţionărească, paralelă cu doleanţele acestuia, imperturbabilă în credinţa atotputerniciei sale.
În ţări cu democraţii consolidate, cetăţenii – adunaţi în O.N.G.-uri sau constituiţi ad-hoc – au putut să determine statul să-şi revizuiască deciziile şi să nu permită abuzuri asupra mediului. La noi nu se poate! În locul dialogului avem o adresă care închide gura: „Statul sunt eu!” „Voi plătiţi taxe şi impozite!”
Probabil că, dacă locatarii acestor peste 400 de apartamente s-ar fi adresat reprezentantului Avocatului Poporului în Argeş, ar fi beneficiat de un răspuns/rezolvare decent(ă), cu argumente, nu cu un fel de „am zis şi basta!”
Ce SMURD salvator de abuzuri să mai inventăm, ca aroganţa instituţiilor statului să fie învinsă?
N.R. Poate că, dacă nu putem da de pământ cu statul (încă!), ar trebui s-o facem cu autorităţile locale. Care autorităţi sunt reprezentate de primar, nu? Noi l-am ales, noi ar trebui să vedem dacă ne reprezintă interesele sau îşi bate joc de ele. Şi dacă o face, noi ce să facem? Să ne dăm şi noi după plop, cum se dă primarul? Nici vorbă!
Traian ULMEANU
