Între sărbătorile de peste an închinate Fecioarei Maria, cea de sâmbătă are o importanţă aparte. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului reprezintă un moment decisiv din viaţa celei care avea să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu. Iar dreptcredincioşii postesc negru toată ziua şi merg la biserică pentru a se ruga îndelung la icoana Sfintei Maria.
Citiţi Acatistele închinate Ei!
În toate bisericile ortodoxe, dar şi în cele romano-catolice se închină imnuri de rugăciune către Împărăteasa Cerului, mâine mai mult decât oricând, fraţii întru credinţă, ortodocşii şi catolicii venerând-o laolaltă pe „Mireasa cea urzitoare de nesfârşită rugăciune”, după cum este numită în „Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Ziua va fi specială mai ales pentru bisericile, schiturile şi mănăstirile care se află sub ocrotirea Fecioarei Maria. Una dintre ele este parohia Bătuşari, situată la marginea oraşului Curtea de Argeş, în vecinătatea Colegiului Naţional Vlaicu Vodă. În urmă cu zece ani, preotul Florentin Ungurenuş a făcut ascultare şi a plecat de la parohia lui îndepărtată pentru a veni la Bătuşari. A preluat conducerea administrativă fiind conştient de rolul său şi de aşteptările pe care le au superiorii. Urma ca el să transforme parohia într-una înfloritoare, mai ales că este situată la intrarea în Cetatea Basarabilor dinspre Piteşti şi mulţi turişti dornici de vestigii bizantine se opresc să viziteze lăcaşul de cult. Tânărul preot nu a dezamăgit. Ba dimpotrivă, şi-a demonstrat din plin capacitatea organizatorică, fiind iniţiatorul unor ample lucrări de restaurare şi consolidare a bisericii pe care a dotat-o cu tâmplărie şi mobilier nou.
Construieşte un centru social
Pe lângă rolul sacerdotal, preotul s-a achitat şi de cel filantropic pe care trebuie să îl aibă un slujitor al altarului, conform îndemnurilor hristice. Pe terenul parohiei, de câţiva ani se lucrează la ridicarea din temelii a unui centru social în care urmează să se amenajeze mai multe săli cu diferite destinaţii: pentru masa săracilor, educaţia copiilor, parastase etc. Deşi nu dispune de fondurile de care ar avea nevoie, tot ce a realizat până acum fiind dus la bun sfârşit cu contribuţia enoriaşilor, totuşi Florentin Ungurenuş s-a remarcat prin fapte mari, plăcute lui Dumnezeu. A asigurat îngrijirea până la moarte a unui bătrân care era lipsit de spijinul familiei. După moartea acestuia, „misiunea” preotului nu s-a încheiat.
Va înmormânta un artist
Aflând de situaţia dramatică în care se afla un cunoscut artist plastic din Curtea de Argeş, slujitorul Domnului nu a rămas pasiv. Impresionat profund de faptul că cel care a slujit toată viaţa artei trebuie să părăsească după multe luni Spitalul Valea Iaşului şi nu are unde se duce, preotul l-a luat sub protecţia sa, conştient că în felul acesta salvează un om de la moarte! F.Ungurenuş i-a construit pe terenul parohiei, pe cheltuială proprie, o locuinţă de toată frumuseţea, dotată cu tot ce e necesar unui trai decent: căldură, apă curentă, cablu tv! Pentru artist, grija preotului a fost pronie cerească! Fără bunătatea lui, cine ştie pe sub ce pod ar fi sfârşit! De câţiva ani parohul se dovedeşte „bunul samarinean” din Scriptură şi face zilnic milostenie cu artistul bolnav căruia, la vremea cuvenită îi va face şi slujba înmormântării şi pomenile rânduite. Mâine, în ziua hramului bisericii Bătuşari, enoriaşii aşteaptă cu emoţie sosirea în mijlocul lor a arhiepiscopului Calinic Argeşeanul. Invitaţia a fost trimisă şi în decursul anilor arhiereul a săvârşit aici slujba în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului, ca dovadă a faptului că preţuieşte ostenelile vrednicului părinte Florentin Ungurenuş.
Eduard TOMAZIU