Mai sunt câteva zile până când cei care, prin viaţă şi destin, au fost „legaţi” de aceasta vor sărbători 50 de ani de la apariţia primului număr al revistei „Argeş”. Lucrând în redacţie din 1968, imediat după absolvirea facultăţii, până-n 1993, pot afirma, fără teama de a fi contrazis, că ne-am trăit reciproc tinereţile…
Câteva întâmplări hazlii, care ne vor descreţi frunţile, simt că trebuie să le scriu. Ceea ce voi şi face, prin gentileţea acestui ziar, începând de azi…
Un impudic corp… de literă
Tocmai intram pe uşa zeţăriei ţinând, învelite într-un petec de hârtie, două rânduri din plumb fierbinte, abia culese la linotip, care-şi aşteptau locul în pagina încropită, cu atenţie şi dragoste, de unul dintre cei mai buni zeţari pe care i-a avut Tipografia „Argeş”, Ilie Pană. Mă întâmpină, roşu la faţă şi încercând să-şi acopere cu mâna râsul care-l stăpânea, Georgică Din, un tipograf mai tânăr care, pe un banc apropiat, pagina ziarul „Secera şi Ciocanul” şi, fără să vrea, auzea „iscodelile” lui „nea Iliuţă”, adresate colegei mele, Otilia Nicolescu. „Ia vedeţi, domnu’ Dan, ce-i cere doamna Lia lui nea Pană”, îmi spune, apucat de un râs de nestăpânit şi cumva contagios. Încerc să aflu, şi poeta, roşie în obraji, de ruşine, îmi arată, într-un ziar, corpul de literă în care vrea să-i fie culeasă poezia ce urma să apară în revistă. Mă dumiresc imediat şi-l întreb, cu tâlc, pe nea Iliuţă, „de ce problemă s-a lovit”. „Păi, uite, domnu’ Dan, doamnei Lia îi e jenă să-mi spună ce vrea. Şi doar e vorba de un amărât de corp de literă, futu-i mama lui, futura”, îmi spune, zâmbindu-mi cu subînţeles şi făcându-mi cu ochiul, hâtrul şi iscusitul zeţar…
Dan ROTARU
