Argeşul a contat mult timp în istoria naţională. A dat preşedinţi de ţară, premieri, miniştri, oameni de cultură şi de ştiinţă valoroşi, a generat plusvaloare în industrie etc. După Revoluţie, putem spune că am avut două perioade distincte: una cu lucruri bune, alta cu mai multe rele. Dacă facem o comparaţie între ce am avut şi… cu ce ne-am ales, vom vedea că balanţa se înclină spre minus…
Ce am avut?
Pornim la drum cu politica, adică acel domeniu care dictează, de fapt, mersul în toate domeniile de activitate. Ei bine, Argeşul a dat un preşedinte de ţară – pe Emil Constantinescu; l-a avut ani la rând pe preşedintele Senatului (al doilea om în stat) Nicolae Văcăroiu, cel care a fost şi preşedinte interimar al ţării pe perioada scurtă de suspendare de la Cotroceni a lui Traian Băsescu; am „defilat” cu miniştri mulţi, precum Şerban Valeca, la Cercetare, Georgiu Gingăraş, la Tineret şi Sport, Alexandru Stănescu, la Industrii (era deputat de Argeş). Preşedinţi la Consiliul Judeţean au fost Florea Costache, Ion Mihăilescu şi Constantin Nicolescu, oameni care au lăsat în urma lor lucruri bune. În Parlament, aleşii noştri se băteau cu tărie pentru judeţ. Ministerele erau pline de secretari de stat şi directori din Argeş (de la Finanţe până la Ministerul Apelor, Mediului şi Pădurilor), iar în judeţ erau finanţate investiţii importante. Aşadar, aveam cu cine… defila!
Administraţia
Din punct de vedere administrativ, s-au schimbat actorii, s-au schimbat şi perceptele. Înainte vreme erau la Consiliul Judeţean oameni cu greutate în funcţii de vicepreşedinţi – îi amintim pe Mircea Georgescu şi pe răposatul Florea Costache. Prefecţi au fost Constantin Nicolescu, Constantin Tămagă şi Ion Cârstoiu, oameni care „mâncau administraţie pe pâine”. În consiliile locale regăseam, de asemenea, şi oameni capabili să se opună curentului general politic, cum era cazul la Piteşti, de exemplu, al lui Valeriu Nicolescu. În plus, primarii erau ascultaţi, iar păsurile le erau luate în seamă. Aveam instituţii deconcentrate puternice, bine ancorate în realităţile cotidiene, iar despre regionalizare nu se spunea niciun cuvânt. Argeşul conta din punct de vedere administrativ.
Industria duduia
Economic, Argeşul era între primele patru judeţe ale ţării. Aveam unităţi de elită, precum ARO, Grulen, Arpechim. Dacia îşi căuta drumul, dar era o forţă de necontestat. Industria, cum se spune, chiar duduia. Firmele se adaptau condiţiilor capitalismului, cu bunele şi cu relele lui, aşteptând sprijin de la oamenii politici să se poată dezvolta „într-un cadrul legislativ predictibil şi stabil”.
Investiţii
Nu sună grozav termenul, dar asta e realitatea – înainte vreme ne-am ales, de pe urma eforturilor celor care au condus judeţul, cu un muzeu nou, cu o bibliotecă nouă, cu un refugiu salvamont în Munţii Făgăraş, cu o centură ocolitoare a Piteştiului şi cu un pasaj rutier subteran la Bascov, dar şi cu drumuri reabilitate (la Consiliul Judeţean ţinta era de 100 km de drumuri reabilitate pe an). S-a investit consistent în reţelele de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi în ceea ce priveşte managementul deşeurilor din judeţ. Aşadar, era o perioadă efervescentă din toate punctele de vedere şi parcă Argeşul nu era prezent mereu pe prima pagină a ziarelor sau în „prime-time” la ştiri cu fel de fel de grozăvii…
