Zilele premergătoare Anului Nou sunt caracterizate de agitaţie, griji şi nevoi. Iar oraşele sunt iluminate ca în poveste. Străzile şi bulevardele sunt împodobite cu o mulţime de beculeţe ordonate în diferite forme, în timp ce de pe clădiri strălucesc reclame în întuneric. Peste tot te întâmpină un joc de lumini de toată frumuseţea şi încântarea. Iar decorul acesta urban este completat de un brad cu mii de luminiţe şi cu o mulţime de alegorii, reprezentându-l pe Moş Crăciun cu sacul său plin de daruri. Totul în jurul bradului pare rupt dintr-o poveste, pentru a ajunge la o mulţime de figuri ce sugerează alte idei şi alte texte. 

Într-un microbuz am văzut un tânăr cu ziarul „Argeşul” în mână şi am avut sentimentul că e un prieten. Unul care face parte dintr-o mare galerie de prieteni. O galerie ca o familie. O familie mare, cu bune şi rele, cu sacrificii, dar şi cu bucurii. Pentru că ziarul  „Argeşul” le cunoaşte pe toate. În lunga sa istorie a scris multe şi a văzut multe. Fiind un ziar cu o bogată istorie, putem spune că este singurul ziar din judeţ care are valoare de cronică. O cronică a zilei argeşene. Sigur, nu numai calitatea sa istorică îi conferă această valoare, ci şi conţinutul articolelor sale, în sensul că, dacă vor fi citite şi peste cincizeci de ani, o sută chiar, cititorul îşi va da seama de vremurile actuale din toate punctele de vedere: social, politic, cultural, religios etc. Or, majoritatea ziarelor de acum au un conţinut comercial, deci valoare de tabloide, fiind create numai din dorinţa de a fi vândute. Iar senzaţionalul se vinde bine azi. Or, dacă, la fel, astfel de ziare vor fi citite peste timp, cititorul respectiv va crede că această ţară a fost cândva locuită de barbari. El va întâlni în coloanele unui asemenea ziar numai ştiri despre crime, sinucideri, hoţii, violuri etc. 

Prin urmare, ziarul  „Argeşul”, în lunga sa istorie, a scris despre multe şi a văzut multe. Iar ziariştii de la acest cotidian sunt cu adevărat specialişti în realităţile vieţii. Ei nu sunt cum e realitatea, ci scriu despre această realitate, vorba cronicarului. Oameni care dezbat şi scriu zilnic despre problemele sociale şi economice, despre fapte diverse mai mult sau mai puţin fericite. Iar dacă ziariştii mai în vârstă ar avea tot dreptul să nu priceapă nimic din sufletul zbuciumat al generaţiei tinere aflate în căutarea expresiei de viaţă care s-o reprezinte, ei ne uimesc prin rigoarea judecăţilor făcute. Mai ales că astăzi ne-am obişnuit să vedem la tot pasul anateme puse pe umărul lor. Or, vârstincii ziarişti îi înţeleg pe cei mai tineri nu părinteşte, ci frăţeşte. Ei ştiu să se facă sufleteşte de-o seamă cu tinerii lor confraţi. Succinte şi ascuţite, caustice şi totuşi entuziaste, observaţiile lor critice au un spirit sprinten şi mlădios; spirit ce evită şerpuirile capricioase ale scrisului de azi. Tinereţea aceasta de spirit ziariştii noştri o cuprind în sfera obiectivităţii. Şi astfel, competenţa profesorului de literatură de altădată trece în presă, făcând ca gândul viu să-şi prindă rapid ritmul expresiv. 

Or, ziaristul mai tânăr crede că este bun la toate şi în toate. Are supleţe şi instinct, dar nu are cuvânt. Face exact ceea ce a hotărât să facă – de regulă, să câştige câţi mai mulţi bani, de aici şi tendinţa lui de a fi negativ în formă, pentru a fi pozitiv în fond. Lipsit de emoţii reale în faţa unei drame sau tragedii, trece cu uşurinţă mai departe. Caracterul unor astfel de ziarişti prezintă un amestec bizar de patimi şi ignoranţă, astfel încât nu toţi sunt capabili să identifice cauzele nenorocirilor pe care le prezintă opiniei publice. 

Despre acest adevăr mi-am dat seama mai ales cu ocazia pandemiei de Covid-19. Mass-media au prezentat îndeosebi evenimentele tragice sau negative şi mai puţin pe cele normale sau pozitive în legătură cu această pandemie. Efectul acestei maniere de a prezenta ştirile a făcut ca nevroza să devină una de masă. Iată de ce fiecare membru al actualei generaţii, indiferent cât de mic şi neînsemnat ar fi acesta, este zdruncinat în existenţa sa de convulsiile seismice ale unei societăţi cu totul lipsite de cele mai elementare trăsături ale solidarităţii umane. Şi acest lucru, din cauza anxietăţii generalizate, anomiei sociale, fragilităţii culturale şi, nu în ultimul rând, a fracturării etnice la care mass-media au contribuit din plin. 

Toate acestea şi multe altele neprezentate aici sunt cunoscute de ziariştii de la  „Argeşul”. De aceea ei nu numai că prezintă o realitate sau alta, cotidiană sau nu, dar încearcă să ofere şi soluţii la un eveniment sau altul. Căci acest cotidian se ocupă şi de educaţie sau de sociologia ei. Sigur, un ziar nu există decât în prezent, cuprins între ediţia de ieri şi cea de mâine. Dar cititorul are ocazia de a întâlni destul de des în coloanele ziarului nostru, sub diverse articole de actualitate, adevărate cronici ale zilei respective, care, odată citite, ceva din ele îi vor fi de folos. În afară de asta, „Argeşul” îi oferă cititorului spiritul depărtatelor zone ale judeţului, care respiră ca undele fluide prin spărtura de copcă a stratului de gheaţă. Acest caracter local se ridică în năzuinţa de a se uni valoric cu largul circuit al ştirilor naţionale. În felul acesta, „Argeşul” este o fortăreaţă avansată al surselor de informaţii. Iar o cronică îşi măsoară valoarea în timp, ceea ce pentru acest ziar nu e o problemă. El a trecut examenul pieţei, rezistând acesteia prin valoarea sa. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio