Anul trecut, România a înregistrat cea mai mare migraţie internă de după 1991: aproape 400.000 de români şi-au schimbat domiciliul dintr-o localitate în alta. Datele vin de la Institutul Naţional de Statistică. Cifrele mai arată ceva: numărul celor care părăsesc Bucureştiul este mai mare decât al celor care vin.
Conform datelor statistice, este al nouălea an consecutiv în care numărul oficial al celor care părăsesc Capitala este mai mare decât al celor care se stabilesc aici. În schimb, judeţele Arad, Sibiu şi Timiş au crescut fără întrerupere de 26 de ani. În topul creşterilor se mai află Bihor, Ilfov, Constanţa, Cluj, Braşov, Giurgiu şi Iaşi. Statistica arată că 10 judeţe câştigă locuitori în mod constant, iar celelalte 31 sunt în pierdere. Cele 10 judeţe atractive pentru români sunt: Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Sibiu, Timiş. Argeşul, aşadar, nu se numără printre judeţele care atrag cetăţeni, ci printre cele care pierd. Mulţi aleg să plece în Bucureşti, alţii în Braşov şi Sibiu, iar o bună parte în străinătate. Motivele sunt simple: industria Argeşului, în primul rând, a avut de suferit în ultimii ani, iar mii de locuri de muncă s-au „evaporat” numai pe platforma Arpechim. Zeci de unităţi specializate şi-au închis porţile, aşa încât forţa de muncă bine pregătită a fost nevoită să migreze. În plus, nivelul salarial oferit în Argeş este constant sub media naţională. De asemenea, în Argeş nu mai sunt investiţii majore în infrastructură, iar lipsa autostrăzii Piteşti-Sibiu a făcut ca multe firme mari să se orienteze spre oraşe mai bine conectate din Ardeal sau din preajma Bucureştiului. Ca să nu mai spunem de mulţi argeşeni care nu au privit cu ochi buni nici politica făcută de-a lungul timpului de aleşii din judeţ…