Azi, la Piteşti a avut loc şedinţa Consiliului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, la care au participat preşedinţii Consiliilor Judeţene care fac parte din regiunea Sud Muntenia (Argeş, Teleorman, Prahova, Ialomiţa, Dâmboviţa, Giurgiu şi Călăraşi), precum şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională, Liviu Muşat. Cu acest prilej, acesta a spus că Argeşul este lider la capitolul proiecte cu finanţare europeană depuse la Agenţie şi trecute de prima evaluare spre a fi transmise Ministerului Dezvoltării: 104 proiecte pentru microîntreprinderi (dintre cele 339 de la nivelul regiunii) şi peste 200 depuse de consilii locale şi Consiliul Judeţean. Alexandru Oprea, preşedintele CJ Dâmboviţa şi al CDR Sud Muntenia (până în iunie, când preşedinţia va fi preluată de Dan Manu), a spus, la rândul său, că Argeşul este un adevărat motor economic pentru regiune.
Proiecte avizate
În ceea ce priveşte proiectele depuse, la capitolul reabilitare de monumente şi obiective culturale se înregistrează o supracontractare (mai multe proiecte depuse decât suma avizată). La fel şi la microîntreprinderi. Liviu Muşat a spus că, la nevoie, se vor face redistribuiriri între axe, în funcţie de accesarea fondurilor. Dintre proiectele Argeşului, şapte care vizează obiective culturale au intrat la evaluarea finală: reabilitarea Muzeului Judeţean, a Galeriei de Artă, a Cetăţii Poenari (ale Consiliului Judeţean) şi reabilitarea Mănăstirilor Aninoasa, „Sfântul Nicolae Popa Savu” şi „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel, precum şi a Palatului Episcopal din Curtea de Argeş. De asemenea, Dan Manu a spus că în acest an va fi realizat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea „Drumului Capitalelor” care leagă pe traseul Curtea de Argeş – Câmpulung Muscel – Piteşti – Târgovişte vechi cetăţi de scaun ale Ţării Româneşti. La anul ar urma să înceapă lucrările.
Să nu mai ratăm!
E foarte bine că atragem fonduri europene, dar ar fi momentul să fim mai atenţi la modul în care tratăm proiectele. Să nu uităm că multe obiective din Argeş au atras fonduri europene, dar pentru destule a trebuit să dăm banii înapoi fie pentru că nu s-au făcut lucrările la timp (staţiunea de schi Moliviş, Parcul Ktretzulescu din Câmpulung Muscel), fie pentru că investiţiile nu au respectat prevederile asumate în faţa organismelor europene (drumul turistic Muşăteşti – Poienile Vâlsanului).
Claudiu DIŢA