Argeşul se află încă în sfera judeţelor independente din punct de vedere economic. Altfel spus, judeţe care nu depind atât de mult de banii primiţi de la Centru, ci pot să îşi asigure o parte din fondurile necesare din resurse proprii. La nivel naţional, în acest context, Argeşul este pe locul 11. Chiar şi aşa, însă, multe administraţii locale din judeţul nostru au probleme financiare, iar finanţările primite de la Bucureşti pentru diverse proiecte (în special apă, canal şi drumuri) sunt mai mult decât binevenite.
Bugete, ponderi
În afară de Bucureşti, doar nouă judeţe au înregistrat anul trecut venituri proprii peste media de 49%. La polul opus s-au situat judeţele din Muntenia şi Moldova. Situaţia lor financiară s-ar putea însă înrăutăţi şi mai mult anul acesta, după ce impozitul pe venit s-a redus de la 16% la 10%. Astfel, banii proveniţi din cotele defalcate pe impozitul pe venit care rămân la dispoziţia administraţiilor locale vor fi mai mici. Cum suplinirea acestei pierderi cu fonduri atrase de la Uniunea Europeană este prea puţin probabilă, singura variantă rămâne majorarea subvenţiilor de la bugetul de stat, ceea ce însă nu va duce la reducerea dependenţei administraţiilor locale de bugetul de stat. Datorită gradului său de dezvoltare economică, Bucureştiul reuşeşte să-şi asigure cea mai mare independenţă faţă de bugetul de stat. Anul trecut, veniturile totale ale Capitalei au fost de 8,94 miliarde lei, în timp ce veniturile proprii au fost de 7,15 miliarde lei. În topul celor nouă judeţe care au reuşit anul trecut să înregistreze o pondere a veniturilor proprii în veniturile totale mai mare de media naţională de 49% au fost Braşov (61,14%), Cluj (59,14%), Sibiu (57,34%), Timiş (56,9%), Constanţa (56,68%), Arad (52,89%), Prahova (50,24%) şi Argeş (49,72%).
La polul opus, cel mai dependent judeţ de bugetul central este Vasluiul, aici ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor fiind anul trecut de numai 24,77%. Tot în această zonă a dependenţei financiare totale s-au mai aflat judeţele Olt (30,64%), Neamţ (30,3%) şi Teleorman (29,21%).