Cel mai „tânăr” județ din România este Iași, unde vârsta medie a locuitorilor este puțin peste 39 de ani, iar cel mai „bătrân” este Teleorman, unde locuitorul mediu se apropie de 47 de ani, arată datele Institutului Național de Statistică. În ultimii 18 ani, situația s-a deteriorat dramatic, doar două județe având sub 40 de ani (Iași și Ilfov), mai arată datele Statisticii.
În Argeș, vârsta medie a ajuns la 43,7 ani, față de 41,4 ani cât era în 2012. Cele mai „bătrâne” județe: Teleorman (vârsta medie – 46,8 ani), Vâlcea (46,1), Brăila (45), Olt (44,7), Hunedoara (44,5), Mehedinți (44,5), Buzău (44,5) Caraş-Severin (44). Cele mai tinere județe: Iași, Ilfov, Suceava și Bistrița Năsăud, cu vârsta medie a locuitorilor în jurul a 40 de ani.
Efecte
O penurie a forței de muncă. O populație care îmbătrânește înseamnă și un număr tot mai mic al populației active, un bazin de recrutare a forței de muncă tot mai mic, care va pune presiune pe salarii sau va determina firmele să ofere practici flexibile de lucru;
Creșterea taxelor pe muncă. Românii care lucrează ar putea fi taxați mai mult pentru ca statul să poată susține o masă de pensionari în creștere. Partea proastă este că un nivel mai ridicat de taxare are și un efect pervers în economie: descurajează munca și induce pesimism cu privire la decizia de a investi a antreprenorilor. Un sistem de impunere mai ridicat poate aduce și o scădere a productivității cu impact contracționist al ratei de creștere economică;
Creșterea cheltuielilor guvernamentale pentru asistență medicală și pensii. Fiecare persoană care se pensionează creează un „gol” la bugetul statului prin faptul că taxele pe care le plătea pe venit sunt mai mici (de regulă pensia e mai mică decât salariul, iar la o rată constantă de impunere, statul va încasa bani mai puțini). Această combinație de cheltuieli mai mari ale bugetelor de pensii și venituri fiscale mai mici ar trebui să fie o sursă de îngrijorare pentru guvern. Pentru că pe termen mediu și lung, dacă nu se intervine prin politici pro-nataliste, în lipsa unei consolidări bugetare eficiente, bugetul va avea serioase probleme de deficit;
Creșterea ratei de dependență. Dacă vârsta de pensionare rămâne fixă, iar speranța de viață crește, numărul celor care se vor baza pe pensia statului va crește, iar numărul celor activi în câmpul muncii – cei care asigură prin impozite și taxe veniturile la bugetele de pensii – va fi descrescător. Concluzia e clară: acest lucru va duce inevitabil la rate de impozitare mai mari aplicate asupra unei forței de muncă în scădere;
Schimbări structurale în economie. O creștere a numărului de pensionari va duce la dezvoltarea pieței de bunuri și servicii legate de persoanele în vârstă (îngrijire la domiciliu, cămine de bătrâni, produse pharma și de îngrijire personală etc).