Situaţia este tot mai îngrijorătoare după ce, conform listei actualizată ieri de DSP Argeş, o singură localitate din judeţ, şi anume Râca, nu a raportat cazuri de infectări cu noul coronavirus.
În rest, cu o rată a infectărilor între 3 şi 12,15 la mia de locuitori, 66 de localităţi argeşene se află în scenariul roşu. În 53 dintre acestea incidenţa infectărilor era între 4,08 (Lunca Corbului) şi 12,15/1.000 locuitori (oraşul Ştefăneşti), iar în 13 dintre ele incidenţa era între 3 (Corbeni) şi 3,93/1.000 locuitori (Stâlpeni). Piteştiul avea o incidenţă de 8,61/1.000 locuitori cu 1.469 de cazuri Covid-19. Alte 11 sunt în scenariul galben incidenţa fiind 2,14 (Bogaţi) şi 2,96 (Ciomăgeşti) la mia de locuitori. De asemenea, în 20 de localităţi incidenţa era între 1,08 (Mozăceni) şi 1,93/1.000 locuitori (Săpata), iar în patru rata de infectare era între 0,42 (Ungheni) şi 0,83 (Teiu) la mia de locuitori, cifrele fiind în creştere faţă de ziua precedentă.
Potrivit autorităţilor, cel puţin la acest moment nu se impune adoptarea de restricții suplimentare, rămânând în vigoare măsurile generale stabilite la nivel național (obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități vor funcționa doar până la maximum 30% din capacitate, evenimentele private interzise etc).
Specialiștii în domeniu atenţionează că numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv cu tulpina Omicron, va fi în continuă creştere și că cele mai eficiente soluții pentru depăşirea actualei situaţii rămân respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie sanitară, dar mai ales vaccinarea cu administrare schemei complete a dozelor anti-Covid.
Un Comentariu
Anonim
Vasile,zis ,,val,, ,val de prostie,de ce minți ,mă?vezi că Ivan face liste cu cei ce vând verzi și uscate,că tine.rusine ,bai sale,ba!lucru de la izvorude al lui.ghita flăcăul cu deodorante și silicoane.hai sictir!