De 27 de ani, cotidianul „Argeşul” a susţinut cultura, şcoala, valorile morale, principiile sănătoase de viaţă, respectul faţă de om şi faţă de autorităţi. A crescut frumos, în credinţa că rostul nostru, ca ziar, este să-i informăm pe cititori, cu respect pentru adevăr. Mâine este ziua „Argeşului”; la 23 decembrie 1989 a văzut lumina tiparului prima ediţie a ziarului nostru. Cu această ocazie, oamenii cetăţii continuă să ne transmită mesaje de apreciere.
„Reper de jurnalism profesionist”
Cristina Munteanu, directoarea postului de televiziune „Antena 1” Piteşti: „Dragi colegi, aniversarea voastră este în aceeaşi măsură o aniversare a noastră, a comunităţii! În opinia mea, pe care am exprimat-o cu fiecare ocazie oferită, ziarul «Argeşul» este parte din fundaţia cetăţii de azi! Teoria modelelor, chiar dacă redundantă azi din pricina celor care vorbesc fără să spună nimic, este mai actuală ca oricând, iar cotidianul «Argeşul» rămâne reper de jurnalism profesionist, de la tehnică la deontologie, asumându-şi cu toate riscurile şi compromisurile misiunea de responsabilitate socială! Cred în «Argeşul» pentru că am crescut cu el şi, la fel ca şi perioada celor şapte ani de acasă, mi-a fost un reper de conduită. La mulţi ani, colegi! La mulţi zeci de ani, ziarul «Argeşul»!”
„Argeşul”, a doua mea casă
Traian Ulmeanu, fost redactor-şef al ziarului „Argeşul”: „De 40 de ani, pe state de salarii, şi de încă un deceniu, colaborator, sunt legat de această meserie. Nici nu credeam că, după aprecierile de la lecţia finală, ca viitor profesor, aş putea să «trădez».
M-au convins însă spre jurnalism două momente: cursul special de «practica presei» şi aerul revistei «Flacăra» a lui H. Dona (pe lângă care eram arondaţi) şi, mai ales, întâlnirea, de neuitat, cu unul dintre marii noştri reporteri, Felix Brunea-Fox.
Nu regret! Ca jurnalist, am avut privilegjul de a cunoaşte locuri şi oameni, Argeşul, în lung şi-n lat, viaţa adevărată, din faţa şi din spatele «cortinei». Am trăit multe satisfacţii la ziarul nostru de suflet, «Argeşul», născut în orele de după plecarea elicopterului de pe acoperişul CC-ului.
Am simţit însă mereu presiunea morală, a colegilor, care, în 1990, m-au ales coordonator redacţional să răspund de proiectul editorial.
«Argeşul» a fost a doua mea casă şi mi-a rămas în inimă. Am lucrat cu un colectiv de calitate. Aici, de fapt, s-a format o pepinieră de jurnalişti. De unii m-am ataşat mai mult şi nu m-au dezis: sunt, azi, pe la televiziuni sau în presa scrisă. De la noi au plecat în meserie cu ceva fundamental: respectul faţă de adevăr şi faţă de cititori prevalează faţă de talent. Ne-am străduit toţi să ţinem cont de această stea polară a meseriei şi, de aceea, «Argeşul» a rămas «altfel», fără senzaţionalisme ieftine, cu cât mai puţine compromisuri într-o perioadă ca aceasta, în care «a face presă» este un mare curaj… economic. De aceea, preţuiesc colectivul de la «Argeşul» pe care-l păstoreşte cu succes colegul meu Mihai Golescu”.
Aprecieri sincere
Dumitru Tudosoiu, inspector şcolar general: „Aniversarea a 27 de ani de fiinţare a cotidianului «Argeşul» îmi oferă prilejul de a vă transmite, în numele Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al meu personal, aprecierile noastre cele mai sincere faţă de deontologia, dăruirea şi măiestria manifestate în revelarea adevărului, spre corecta informare a opiniei publice. La ceas aniversar, urăm întregii echipe a ziarului dumneavoastră sănătate, longevitate, împlinirea celor mai înalte aspiraţii profesionale şi satisfacţii în întreaga activitate. La mulţi ani!”.
„În slujba cetăţenilor”
Petre Cojocaru, şef AJFP Argeş: „Împlinirea a 27 de ani de activitate pe piaţa presei argeşene a ziarului «Argeşul» îi oferă conducerii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş plăcutul prilej de a vă transmite calde urări şi aprecieri pentru profesionalismul, implicarea şi talentul puse în slujba cetăţenilor, în vederea informării corecte şi oportune a acestora. La ceas aniversar, dorim să scoatem în evidenţă faptul că aţi fost permanent alături de instituţia noastră reuşind, cu obiectivitate, să aduceţi în faţa opiniei publice activitatea acesteia. Vă mulţumim pentru acest lucru şi avem convingerea că şi pe viitor colaborarea cu dumneavoastră va fi cel puţin la fel de frumoasă. Vă dorim o activitate cât mai îndelungată, iar acest moment deosebit să vă aducă noi împliniri şi satisfacţii în tot ceea ce întreprindeţi! La mulţi ani!”.
Mirela NEAGOE
De 23 de ani împreună
Dr. Viorel Pătraşcu, colaborator al ziarului nostru: „Iubesc «Argeşul» pentru că este un cotidian echilibrat şi bine scris, pentru că mi-a schimbat viaţa, ajutându-mă să fiu nu doar medic, ci şi publicist de cursă lungă, pentru că au lucrat şi lucrează în această redacţie prieteni admirabili şi pentru că din ianuarie 1994 semnez neîntrerupt editorialul «Bolnavi şi… bolnavi».
Mesajul meu pentru «Argeşul» este: continuăm împreună, sănătate şi La mulţi ani!”
O viaţă lungă îţi doresc!
O viaţă lungă îţi doresc,
Cum este neamul românesc,
Dar să ţii cont de Excelenţă,
La mine este o frecvenţă.
Dan Ungureanu, învăţător Călineşti
„Sperăm să menţineţi această linie”
Araxy Negoşanu, manager al Teatrului „Alexandru Davila” Piteşti: „În ultimii 27 de ani ne-am regăsit constant activităţile în paginile ziarului dumneavoastră; este meritoriu pentru o publicaţie în regim cotidian să adopte o politică editorială care să acorde spaţii culturii, un domeniu lipsit de susţinere financiară substanţială, în condiţiile în care lumea este din ce în ce mai comercială. Sperăm să aveţi abilitatea de a menţine această linie, iar noi să fim capabili de a vă oferi evenimente care să merite a fi tratate în paginile publicaţiei dumneavoastră. La mulţi, mulţi ani!”
Mirela NEAGOE