Curtea de Apel Piteşti are o iniţiativă demnă de remarcat, în sensul că îi invită pe argeşeni să-şi spună părerea deste activitatea instanţelor din judeţ, dacă sunt sau nu mulţumiţi de prestaţia acestora.
În acest sens a fost elaborat un chestionar care poate fi descărcat de pe pagina de web a curţii piteştene, iar conducerea instituţiei consideră că este o provocare lansată argeşenilor care într-un fel sau altul au avut de-a face cu instanţele de judecată şi în materie penală, şi în cea civilă. Chestionarul poate fi completat de orice persoană care de-a lungul timpului a trecut prin sălile de judecată fie ca inculpat, fie ca reclamant, martor sau orice calitate a avut în timpul unui proces. El cuprinde două secţiuni cu şase, respectiv patru întrebări, o primă secţiune sociologică pentru identificarea categoriilor socio-profesionale care au apelat la actul de justiţie şi o a doua secţiune din care să se poată trage concluzii cu privire la înfăptuirea actului de justiţie şi mai ales calitatea acestuia. Acest chestionar poate sta la baza unui studiu ce urmează a fi elaborat, în care va fi analizată cât mai obiectiv cu putinţă activitatea depusă de instanţele din Argeş.
Val. NICOLAU