Duminică, la Mănăstirea Dervent din judeţul Constanţa a avut loc înmormântarea celui care a fost cântăreţul de muzică populară Aurelian Preda. La acest trist eveniment au fost prezenţi aproximativ două mii de oameni. Printre ei s-au aflat şi locuitori din Curtea de Argeş şi din comunele învecinate, ei având vineri iniţiativa acestei deplasări, când s-au întâlnit la biserică, după Taina Sfântului Maslu. Deşi drumul a fost lung, ei au participat la funeralii, iar doi foşti colegi ai cântăreţului la Liceul „Vlaicu Vodă” au avut privilegiul de a purta pe umeri sicriul cu trupul neînsufleţit, de la biserica unde s-a săvârşit slujba până la cimitir. Argeşenii, profund marcaţi de moartea solistului şi de durerea sfâşietoare a fetei sale Ana, au adus de la mănăstirea dobrogeană bulgări de pământ luaţi din mormântul lui Aurelian Preda, pe care, spun ei, îi vor păstra în săculeţe la loc de cinste lângă candelele din case.
Eduard TOMAZIU