În mediocritatea societăţii româneşti, unde politicul ştrangulează orice reflex normal al meritocraţiei, sunt unii conjudeţeni de-ai noştri care au reuşit să înlăture barajul băltirii în anonimat.
Atât de puternică le este personalitatea, încât numele lor se confundă cu domeniul pe care-l reprezintă. M-am gândit că acum, când candidaţi insipizi la demnităţi publice răstoarnă basculante de cuvinte în urechile auditoriului, este momentul să ne întoarcem privirea către valori, către unii oameni de lângă noi cu o puternică vizibilitate socială.
Unul dintre aceştia, o mândrie pentru judeţ, este academicianul Gheorghe Păun. Descoperitor într-o lume cu o dinamică aparte, calculatoarele, argeşeanul nostru, de o faimă mondială, a devenit un ferment al vieţii spirituale a oraşului Curtea de Argeş. Cercetător recunoscut pe mapamond, un adevărat „boier al minţii”, ca să folosesc o sintagmă (care nu-mi aparţine) foarte potrivită, Gheorghe Păun este – ceea ce şi-ar dori orice cercetător – „highly cited researcher” (cel mai citat cercetător).
Alt argeşean care se confundă cu domeniul pe care-l slujeşte este ing. Constantin Stroe. Este „mister Dacia”! Are meritul de a se fi luptat ca uzina să nu se prăbuşească, aşa cum multe alte întreprinderi din ţară au capotat. Contractul cu Renault, pe care l-a parafat, a fost începutul celei mai frumoase „căsnicii” din industria românească. Şi astăzi, specialist autorizat pe lângă managerii francezi, C. Stroe, de pe poziţia preşedintelui ACAROM, este cel care întreţine combustia industriei auto din România.
De ceva timp, îmi atrage atenţia longevitatea profesională a cercetătorului Ilarie Isac, fost director al Institutului pomicol Mărăcineni. Pe la sfârşitul anilor ’70, venea la Piteşti împreună cu un grup masiv de colegi din Bucureşti, pentru a pune în valoare bazinul pomicol argeşean. Aşa lua fiinţă Trustul pomicol, înaintaşul institutului.
Un moment de povestit. Trebuia să i se rezolve „casa”. Valeriu Nicolescu i-a dat lui Ilarie Isac o cheie: „Este cheia apartamentului unde urma să mă mut. Vă aparţine”. Şi acum, Ilarie Isac locuieşte în blocul de lângă Filarmonica de azi. Confirmarea valorii sale a fost la Staţiunea Voineşti, cunoscută mai ales prin soiul de măr „Frumosul de Voineşti”. La 25 de ani de la înfiinţarea acesteia, directorul Isac aducea aici, pentru un spectacol de neuitat, Cenaclul lui Adrian Păunescu şi artişti de la Opera Română.
Frumosul din meseria sa l-a îndemnat să iniţieze o premieră naţională cu rezonanţe europene – „Simfonia Lalelelor”. Un spectacol floricol de o bucurie urbană de neegalat este această simfonie care a biruit timpul şi a ajuns, în aprilie a.c., la a 39-a ediţie! Impresionant! Au încercat unii să-l ignore pe pionierul simfoniei, au fost multe tendinţe de kitsch, dar părintele ei a apărat-o de viruşi ai deformării ei.
După revoluţie, pomicultura a pierdut teren. Ilarie Isac s-a dedicat în apărarea ei, gândind o formă asociativă care să apere patrimoniul naţional din acest domeniu. Cu experienţa sa, a înaintat preşedinţilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu un proiect de strategie a agriculturii până la fereastra anului 2025. De curând, a trăit dezamăgirea: o fostă colegă, pensionată de la ministerul de resort, l-a anunţat că a găsit studiul într-un… sertar!
„Argeşul” a publicat punctele de vedere ale neobositului cercetător. Ilarie Isac gândeşte mereu soluţii pentru dezvoltarea judeţului. Este de părere că un fel de „sfat al înţelepţilor” – specialişti din diverse domenii – ar putea aduce, după un model francez pe care ni l-a prezentat, idei în serviciul eficientizării administraţiei judeţene. Iar dacă revenim la pomicultură, Ilarie Isac este cel care militează pentru sucuri naturale din fructe româneşti, România fiind dăruită de Dumnezeu cu multe specii care ar înlătura importul păgubos de fructe (de exemplu… mere şi pere!!!) din alte ţări.
Traian ULMEANU
4 Comentarii
Belphegor
Minunata, aceasta aducere aminte, stimate domnule Ulmeanu !
Si, aproape, unica !
Din nu știu ce rațiuni, ne este din ce in ce mai greu sa ne amintim de oameni care, la un moment dat, ne-au influențat viața intr-un mod esențial, decisiv ! Din nefericire, astfel de oameni au devenit din ce in ce mai rari. De ce oare recunoștința a devenit o grea povara pentru cei mai mulți dintre noi ? Invocam, aproape academic, tot soiul de proverbe care ne păgubesc imaginea si uitam unul care ne-ar reda nu numai umanitatea , ci si demnitatea :
« cine nu are bătrâni sa-si cumpere ! »
Ar fi o dovada a respectului nostru, ca popor, pentru înțelepciune.
Sa ne imaginam cum ar fi arătat Romania daca in fiecare județ ar fi trăit cate un Constantin Stroe, care sa se bata pentru siderurgie, pentru chimie, pentru aurul de la Rosia Montana, pentru agricultura, pentru « râul si ramul » din poezia lui Eminescu ?
Sau cate un Ilarie Isac ?
Ne uitam cu jind la niște țări din vest ca niște veritabile grădini, ignorând in același timp proprii „grădinari”.
Elena Delia Dumitrica
Noi, argesenii, unii cititori (eu-da!) ai Ziarului „Argesul”, altii nu, suntem tare dezamagiti sa auzim astfel de lucruri. Cuvintele ne sunt sārace in comparatie cu profunzimea dezamagirii! Aceste genii (nu numai argesene) se bucura de recunoasterea mondiala , iar ,in tara lor, se bucura de recunoasterea unui cerc destul de restrâns de oameni de valoare, care au unitati de masura pt. alte valori. Nu vi se pare intamplator, domnule editorialist, ca tocmai de acesti oameni nu am auzit in politica? De ce oare? Fiindca valorile autentice nu sunt capabile de compromisuri morale. Fiindca nu pot minti, nu se pot îmbogati pe spatele altora;din contra, s-au imbogatit altii pe seama lor. Sunt oameni care fac cinste judetului, in plan national , si României, pe plan international. Sunt oameni care strālucesc din umbrā. Este un adevarat noroc pentru noi simplul fapt ca avem persoane ca Dumneavoastra care sa ne vorbeasca despre ei, care sa ne aduca in fata ochilor, negru pe alb, descoperirile acestor „creiere” si contributiile lor. Oare cât o sa mai auzim despre ei? Observam ca ei dispar usor ,usor din mentalul colectiv, fiindca ni se impune o ALTFEL de normalitate. E chiar eufemism termenul „mediocritate” pentru ceea ce ne inconjoara in prezent, fiindca mediocritate exista atata timp cat exista mult mai multa elitā, care reuseste sa o contrabalanseze. In ziua de azi, mediocritatea este ,de fapt, elita societatii, iar ceea ce altadata era catalogat ca insuficient a devenit mediocritate. Ce sa mai… Am observat declinul foarte clar de cand au impus in sistemul de invatamant calificativele (insuficient, suficient, bine, foarte bine). Cu alte cuvinte, isi prea face loc conceptul rusinos „E bine SI asa.”.
Puiu
Eu înţeleg mâhnirea dumneavoastră, adică a autorului şi a „demonului „, dar să ştiţi că şi noi suntem împovăraţi de aceleaşi nedreptăţi pe care le sesizaţi amândoi. Din această cauză nu suport să li se spună „nostalgici” celor care apreciază valorile trecutului nu prea îndepărtat. Am mai cerut odată să mi se dea exemplu un singur ministu al agriculturii care a lăsat ceva în urma sa , de care să fie mândru. Valorile au bătut în retragere , iar nonvalorile au ieşit ca păduchele-n frunte. Sunt absolut sigur că în întreaga ţară găsim oameni valoroşi , de talia celor din Argeş, dar nu li se mai acordă importanţa cuvenită. Câte studii, asemănătoare cu cel al domnului Isac, nu s-au pierdut prin sertare? Vechiul sistem comunist avea un principiu sănătos de care ţinea cu dinţii, cum zic românii noştri. Nu tolerau amestecul în treburile interne. Şi astăzi calitatea produselor noastre, atât cât au mai rămas, este recunoscută la nivel mondial. Dacă am fi avut nişte conducători ,aşa cum trebuie, români adevăraţi – patrioţi sau naţionalişti – am fi refăcut flota, irigaţiile, sistemul de învăţământ şi sănătate,şi am fi ţinut la alte standarde nivelul de viaţă. Mai degrabă cred că nu se vrea, decât că nu se poate!? Trebuie să mănânc fructe româneşti, ca să-mi mai taie din otrava sufletului.
Nicolae Braniște
Nic Bra.
De acord și susțin comentariile pertinente și la obiect, de mai sus, din păcate nimeni nu este interesat de valorile naționale și performanțele practice ale acestora.Am lucrat 42 de ani în cercetare și am luptat pentru impunerea soiurilor rezistente genetic la boli, reducând tratamentele cu pesticide la jumătate față de cele care se fac la soiurile străine, totul pentru reducerea poluării mediului și consumului de fructe de calitate.Globalizarea și politizarea au dus țara în situația de azi.Păcat pentru generațiile care vin, își uită trecutul și valorile, faptul că nația are rădăcini adânci și repere recunoscute la nivel mondial.Istoria are trecut, prezent și viitor!