În cursul zilei de marţi, lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Argeş au fost sesizaţi că pe fondul de vânătoare aflat pe raza administrativă a comunei Lereşti mai mulţi bărbaţi ar fi ieşit la braconaj cinegetic.
În localitatea precizată au apărut ofiţeri ai serviciului AESP, însoţiţi de colegi de la Poliţia Câmpulung şi de la Secţia Rurală Valea Mare Pravăţ. Cu acest prilej au fost depistaţi Ion P., de 48 de ani, Gheorghe M., de 58 de ani, şi Vicenţiu M., de 28 de ani, toţi din Lereşti, care aveau asupra lor trei arme letale de vânătoare. Verificând autoturismul cu care suspecţii veniseră pe fondul de vânătoare, în remorca ataşată vehiculului a fost găsit un porc mistreţ ce părea proaspăt împuşcat. Din acest motiv împotriva celor trei bărbaţi a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de braconaj şi uz de armă letală fără drept. În plus, există suspiciunea că doar Ion P. este deţinător legal de armă, nu şi însoţitorii săi, şi că puştile de vânătoare îi aparţineau. De asemenea, în cauză s-a dispus ridicarea în vederea continuării cercetărilor a celor trei arme şi a autoturismului folosit la comiterea infracţiunii. În ceea ce priveşte mistreţul, acesta va fi predat Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş în vederea efectuării analizelor referitoare la starea de sănătate a sălbăticiunii.
Val. NICOLAU