O argeşeancă plecată să lucreze în Italia a ajuns să se prostitueze şi a sfârşit prin a fi ucisă. Cadavrul ei a fost descoperit în stare avansată de descompunere pe un câmp de la marginea oraşului Salerno, la 50 km sud-est de Napoli.
Gâtul – dislocat
Victima fusese ştrangulată cu atâta forţă, încât vertebrele cervicale fuseseră dislocate. Anchetatorii italieni suspectează că mai întâi tânăra ar fi fost agrestă sexual, apoi omorâtă de un posibil criminal în serie. Ei au făcut legătura cu un caz similar petrecut acum cinci luni, tot la Salerno, când cadavrul altei prostituate, Alina Roxana Ripa, de 34 de ani, din Galaţi, a fost descoperit în aceeaşi zonă, decapitat. Autorităţile judiciare din provincia Campania sunt în alertă maximă.
După profilul genetic
Medicii legişti au reuşit să-i stabilească identitatea tinerei în doar două zile pe baza testului ADN. În plus, soţul ei, cu care plecase în Italia, i-a recunoscut inelul de pe deget. Este vorba despre Mariana Tudor Szekereş, în vârstă de 20 de ani, din comuna argeşeană Berevoeşti, pe care doi prieteni o dăduseră dispărută de la începutul acestei luni. Potrivit presei italiene, investigatorii cred că tânăra era moartă de cel puţin două săptămâni şi că nu a fost ucisă în zona unde a fost găsită, ci transportată până acolo şi abandonată de criminal. De asemenea, este luată în calcul şi varianta unui atac pentru „protejarea” zonei, unii proxeneţi netolerând ca argeşeanca să practice prostituţia pe teritoriul controlat de ei.
Tânără şi naivă
Mariana Tudor Szekereş ar fi ajuns în Italia la începutul acestui an împreună cu soţul ei şi cu alte două persoane. Se presupune că, întrucât nu a găsit de lucru, pentru a-şi câştiga existenţa, fata ar fi fost nevoită să practice prostituţia. Consătenii ziceau că pe cât de frumoasă, pe atât de naivă era tânăra, fostă elevă a Colegiului Naţional „Carol I” din Câmpulung.
Val. NICOLAU