În jurul orei 2.30 a nopţii de duminică spre luni, un bărbat a fost descoperit fără viaţă la Bârla şi din primele date rezultă că a fost victima unui accident rutier, al cărui autor s-a făcut nevăzut.
Venea de la ziua comunei
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că victima, Marin N., de 44 de ani, din localitate, zăcea mort pe marginea DJ679, pe porţiunea dintre carosabil şi acostament. În şanţ a fost găsită şi bicicleta lui, care nu era avariată şi poliţiştii au bănuit că victima, care avea leziuni grave în special la cap, a fost acroşată şi călcată de un autoturism.
Potrivit anchetatorilor, cu o oră înainte de a fi descoperit, Marin, care participase la zilele comunei unde consumase alcool şi mergea către casă, fusese găsit de nişte săteni dormind pe marginea şanţului, iar oamenii l-au ridicat şi i-au zis să se ducă acasă. Aşa cum am precizat, el a fost lovit de un autoturism, al cărui şofer nu a oprit ca să acorde primul ajutor şi să anunţe poliţia, ci a preferat să dispară de la locul faptei.
Nu a simţit că a călcat un om
„În urma verificărilor efectuate de o echipă complexă din cadrul Serviciului Rutier Argeş, formaţiunii Rutiere Costeşti şi Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, în cursul zilei de ieri a fost identificat un autoturism Dacia Logan, care s-ar fi deplasat în perioada de interes pe tronsonul de drum în cauză, din direcţia Hârseşti spre Tufeni, şi care l-ar fi accidentat mortal pe bărbatul ce se afla pe acostamentul drumului. Urmare a investigaţiilor, poliţiştii au identificat un bărbat bănuit că în noaptea de 4 spre 5 august ar fi produs un eveniment rutier, în urma căruia a rezultat decesul unui bărbat de 44 de ani din aceeaşi localitate”, ne-a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al poliţiei judeţene.
Este vorba despre George O., de 50 de ani, din Bârla, care le-a declarat oamenilor legii că nu şi-a dat seama că ar fi lovit un om şi nici nu a simţit că a trecut cu roţile maşinii peste el. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Costeşti pentru audieri, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţare.