Un tânăr din Argeş, care era căutat de autorităţile judiciare spaniole, a fost săltat de judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Judeţene şi de lucrători ai Secţiei Rurale Tigveni.
Este vorba despre Constantin Cristian Ursu, de 36 de ani, din Sălătrucu, pe numele căruia o instanţă judecătorească din Spania a emis mandat european de arestare. Bărbatul, care este căsătorit şi are un copil, a fost plecat la muncă în Peninsula Iberică. Acolo a avut o relaţie cu o femeie, care la rândul ei are o fiică. Aceasta din urmă l-a reclamat pe Ursu că, în timp ce ea era plecată de acasă, i-ar fi agresat sexual fetiţa în vârstă de 10 ani. Imediat ce a aflat de plângerea depusă împotriva sa, argeşeanul a părăsit urgent Spania şi s-a întors în ţară, sperând că astfel i se va pierde urma şi va scăpa de răspundere. Dovadă că s-a înşelat o constituie faptul că, miercuri, a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în vederea îndeplinirii procedurilor de extrădare.
Val. NICOLAU