Argeşeanul Viorel Jinga, prof. univ. dr., medic primar urolog, şef al Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Th Burghele” şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, candidează pentru funcţia de rector din poziţia de favorit, în urma turului II al alegerilor pentru Senatul universitar.
Jinga este cetăţean de onoare al judeţului Argeş. Îmbunătăţirea procesului educaţional, pentru o corelare optimă cu cerinţele pieţei şi societăţii, o mai bună comunicare între toate structurile Universităţii şi eficientizarea accesării fondurilor de finanţare instituţională şi complementară pentru creşterea calităţii şi competitivităţii la nivelul Universităţii – sunt doar câteva dintre propunerile lui Viorel Jinga pentru cei care îşi vor exprima votul la alegerile pentru funcţia de rector.
Contracandidaţii pentru funcţia de rector sunt Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, şi Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”.
Un Comentariu
Anonim
Sorin Mazilescu
Trebuie sa vorbești, Claudiu, și de celalalt MEDIC argesean (de la Curtea de Argeș) , Dragoș Vinereanu, prof. univ. dr. la Facultatea de Medicina și Farmacie din București. Este cardiolog la Spitalul Universitar și a câștigat președenția Senatului Universității cu 73 voturi la 17, învingându-l pe Dr. Beuran. Felicitări argeșenilor de prestigiu! 🔟👋🙏