# Un tânăr a ajuns în arest pentru cel puţin o lună fiindcă şi-a atacat de două ori vecinul în decurs de nici două luni.
Ameninţat să-şi retragă plângerea
Judiciarişti ai formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Costeşti, împreună cu colegi de la Secţia Rurală Rociu, au contiunuat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi influenţarea declaraţiilor.
Din verificări s-a stabilit că, pe 1 februarie, Mihai Daniel B., de 18 ani, din Negraşi, a dat buzna în locuinţa unui vecin, pe care l-a lovit şi l-a ameninţat cu cuţitul cu scopul de a-l determina să-şi retragă plângerea penală formulată cu aproape două luni în urmă împotriva sa. Tânărul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, apoi instanţei, flăcăul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, mai ales că deja se afla sub control judiciar.
I-a furat maşina
Vă reamintim că, în noaptea de 22 decembrie 2018, împricinatul a intrat în locuinţa unui bărbat din localitate, care dormea. Zgomotele produse de intrus l-au trezit pe proprietar, care a coborât din pat ca să vadă despre ce este vorba şi a dat nas în nas, cum se zice, cu musafirul nepoftit. Văzându-se descoperit, acesta a pus mâna pe un vătrai şi l-a ameninţat pe proprietar, de la care a sustras 140 lei, un telefon mobil şi nişte acumulatori. Apoi, flăcăul a furat din curte şi autoturismul omului, un Matiz, cu care a fugit de la locul faptei, deşi nu are permis de conducere. Ulterior a abandonat maşina pe o uliţă şi s-a făcut nevăzut, dar nu înainte de a demonta şi sustrage radiocasetofonul şi bateria de acumulatori. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 4.000 lei, a fost recuperat integral şi restituit păgubitului, care încă nu-şi revenise complet după noaptea de coşmar. Prezentat, la data respectivă, instanţei cu propunerea de arestare preventivă, judecătorul a dispus plasarea tânărului cu pricina sub control judiciar pentru 60 de zile, măsură care acum a fost înlocuită cu arestarea.