În cadrul ședinței de zilele trecute a Colegiului Director Județean al PNL Argeș a fost votată moțiunea “PNL- Forța Dreptei”, a președintelui PNL, Ludovic Orban. Astfel, 96% dintre liberalii argeșeni, membri ai CDJ, care au participat la ședință, s-au pronunțat pentru susținerea moțiunii lui Orban la congresul partidului, din 25 septembrie.
„E pe sufletul meu”
Amintim că Argeșul a fost primul județ din țară în care liderul Ludovic Orban și-a prezentat moțiunea, pe 20 august, la Vila „Florica”. Momentul și locul nu au fost alese întâmplător, în acea zi împlinindu-se 157 de ani de la nașterea marelui om politic și de stat Ionel Brătianu, ocazie cu care Muzeul Național Brătianu a organizat un simpozion.
„Am citit cu atenție moțiunea președintelui Ludovic Orban și vă spun că e pe sufletul meu. Este vorba despre un liberalism naţional, axat pe susținerea capitalului și a producătorilor români. Ludovic Orban a fost întoteauna alături de noi, este și va rămâne un prieten al Argeșului. Iar colegii din CDJ cu siguranță au apreciat acest lucru. Cred că ce scrie în moțiunea <<PNL – Forța Dreptei>> este spre binele PNL și al României. Cred că această moțiune cuprinde ceea ce Brătienii și-au dorit întotdeauna: o legătură între istorie, prezent și viitor. PNL este un partid care susține instituții fundamentale în societatea românească: Biserica, familia, satul românesc, cultura românească.
Noi suntem un partid național liberal cu rădăcini adânci în istoria României, care s-a născut practic din specificul românesc și din tot ceea ce ne dă identitate și personalitate. Iar PNL trebuie să rămână ceea ce a fost din 1875 până astăzi, partidul care exprimă cu adevărat nevoile și speranțele poporului român și care se bate pentru apărarea intereselor fundamentale ale României”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, citat de biroul de presă al organizaţiei.