Argeș. Urgență maximă! O ambulanță care transporta pacienți s-a răsturnat
Evenimentul rutier s-a produs în această dimineață, în comuna Suseni, satul Cerșani. Au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături două echipaje SAJ.
În accident a fost implicată o ambulanță ce transporta doi pacienți, care s-a răsturnat pe partea laterală, în afara părții carosabile, iar în urma incidentului două persoane au rămas blocate în interior și pompierii fac manevre pentru extragerea acestora.
„Toate cele trei persoane sunt conștiente, cooperante.”, a anunţat ISU Argeș.
Echipajele medicale sunt la fața locului pentru a evalua și acorda îngrijiri medicale, la nevoie, victimelor.
Update:
Cele trei victime rezultate în urma producerii evenimentului rutier au fost monitorizate și transportate la spital de către echipajele medicale.
A fost vorba despre două persoane de sex masculin și una de sex feminin. Paramedicii SMURD au evaluat victima de sex feminin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care prezenta atac de panică.
La locul evenimentului, pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.