Argeș. Unul din cele mai frumoase parcuri din mediul rural românesc.
Cetățenii din Hârtiești vor beneficia de unul dintre cele mai frumoase parcuri din mediul rural românesc! Centrul localității – locul unde este amenajat chiar în această perioadă spațiul de recreere, va deveni cu siguranță principalul loc de atracție pentru locuitori, dar și pentru turiști.
“Am gândit obiectivul atât din perspectiva esteticului, dar și al funcționalității.
Parcul include Monumentul Eroilor și terenul de sport, ce vor fi legate prin alei pietonale, piste pentru biciclete și băncuțe, încadrate de un aranjament peisagistic modern.
Nu va lipsi, bineînțeles, iluminatul specific, astfel încât oamenii să se poată bucura și seara de acest amplasament. Sunt convins că zona va deveni un loc de întâlnire al comunității, creând astfel posibilitatea socializării. ”, a declarat primarul Cosmin Ștefan.
Foto: descriptiv