Un tânăr de 19 ani a scăpat de moarte ca prin urechile acului.
Un accident grav cu un autovehicul care a părăsit partea carosabilă, a avut loc în aceasta după-amiază pe DN 67B, între Moșoaia și Poiana Lacului.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza localității de domiciliu, circulând din direcția Moșoaia spre Poiana Lacului, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neadaptării vitezei în curbă deosebit de periculoasă la dreapta si a lipsei de experiență în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind un copac de pe marginea drumului.
În urma evenimentului, tânărul a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.
Tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării medicale, urmând a fi prelevate probe biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.