Advertisement
Argeş. Un şofer a forţat motorul ca să iasă cu maşina din noroi, iar aceasta a luat foc.
În jurul orei 05:40, pompierii argeşeni au fost sesizaţi cu privire la un incediu izbucnit la un autoturism aflat pe un drum neamenajat din localitatea Domnești, judeţul Argeş.
Pompierii ajunși la fața locului au constatat că flăcările cuprinsese deja întregul autoturism și au acționat pentru stingerea acestora.
Cauza probabilă a incendiului este frecarea unor piese ale mașinii, producând efect termic.
Mașina a rămas blocată în noroi și este posibil ca încercările repetate de a o scoate să fi condus la izbucnirea incendiului.
Nu au fost victime.
Advertisement