Argeș. Un bărbat cu permisul de conducere anulat a provocat un accident și a fugit.
În ziua de 22 august a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați de către un bărbat, de 40 de ani, cu privire la un eveniment rutier din care au rezultat pagube material, care a avut loc la intersecția dintre bld. Nicolae Bălcescu și DN 7, în cadrul căruia conducătorul unui alt autoturism a intrat în coliziune cu partea spate a autovehiculului condus de persoana care a sesizat.
Al doilea conducător auto nu a rămas la fața locului și nu a însoțit pe celălalt conducător auto la sediul poliției, pentru protocolarea evenimentului rutier.
Ulterior, în ziua de 27 august a.c., un bărbat de 34 de ani, din Bascov, s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Pitești, declarând că la data producerii evenimentului rutier ar fi condus autoturismul în cauză.
Din verifricările efectuate de polițiști s-a stabilit că la momentul producerii evenimentului rutier, al doilea autoturism ar fi fost condus de un bărbat de 40 de ani, din Bascov, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu permisul de conducere anulat, ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni la regimul rutier.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept și fals în declarații, conform art. 335 și 326 din Codul Penal, în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În ziua de 02 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au continuat cercetările, iar în urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Urmează ca cel în cauză să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.