Argeș. Trei bărbați au încercat să amaneteze bijuterii de tinichea, spunând că sunt de aur
În ziua de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat în flagrant delict trei bărbați, care încercau să amaneteze circa 70 de grame de bijuterii din metal comun, ca fiind din aur, la o casă de amanet și schimb valutar din același municipiu.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continuat cercetările, privind săvârșrea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, conform art. 32 rap. la art. 244 din Codul Penal.
După administrarea probatoriului, cei trei bărbați, de 44, 37 și 29 de ani, toți din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Ulterior, cei trei au fost prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.