Argeș: Tractor căzut în râpă. O femeie și-a pierdut viața.
Update: La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat din Călinești, cu privire la faptul că, soția sa, de 51 de ani, s-ar fi răsturnat cu tractorul, pe un deal din localitate.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești și grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, care au efectuat cercetarea.
În urma evaluării, efectuate de către cadrele medicale, femeia a fost declarată decedată. Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.
Știrea inițială
Utilaj căzut într-o râpă în comuna Călinești, satul Ciocănești. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Este vorba despre un tractor. Echipajele ajunse la locul solicitării au identificat o persoană care, din păcate, nu prezintă semne vitale. Persoana decedată este de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani. Vom reveni cu detalii!