Argeș. Scăpăm de caniculă, dar se anunță potop! Furtuni și vijelii.
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de vijelii şi averse torenţiale valabilă marţi în mai multe zone, inclusiv în județul Argeș.
Aproape toată ţara se află sub cod roşu de caniculă, temperaturile ajungând la 42 de grade Celsius ziua, iar nopţile fiind tropicale.
Miercuri, zonele aflate sub avertizare cod roşu se restrâng, nordul ţării rămânând sub avertizare cod portocaliu. În a doua parte a săptămânii, valul de căldură se va restrânge treptat şi va slăbi în intensitate.
O atenţionare meteorologică cod galben este valabilă în intervelul 16 iulie, ora 12 – 16 iulie, ora 21, fiind prognozată instabilitate atmosferică temporar accentuată.
„În zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureş, nordul Crişanei, în nord-vestul Transilvaniei şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, transmit meteorologii, potrivit News.ro.