Argeş: Profesor ameninţat cu moartea de un elev. Puştanul, eliberat
Incident şocant la o instituţie de învăţământ din judeţ, unde un cadru didactic a fost ameninţat cu moartea de un elev.
S-a întâmplat în ziua de 2 februarie, când polițiștii Secției Rurale Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de amenințare și au încătuşat un adolescent. Acesta este Ionuţ S., de 18 ani, din Mărăcineni, elev în clasa a XII-a a Liceului Tehnologic din comuna precizată.
Din verificări s-a stabilit că, în cursul zilei de 1 februarie, în timp ce se afla în incinta unității de învățământ al cărui elev este, cel în cauză a adresat cuvinte jignitoare profesorului de matematică, pe care l-a amenințat că dacă mai intră la ore, nu va mai ieşi viu din clasă. Cadrele didactice ale instituţiei spun că elevul, bine dezvoltat fizic deoarece a practicat înot de performanţă, este unul cu probleme. Venit în clasa a VI-a la liceul din Mărăcineni, de-a lungul anilor a dat dovadă de comportament agresiv şi a avut nevoie consiliere psihologică.
După administrarea probatoriului, adolescentul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, procurorul de caz a considerat că elevul nu prezintă pericol şi a decis să fie cercetat în stare de libertate.
Foto descriptiv