Argeș. Percheziții cu mascații. Doi bărbați au fost reținuți
În ziua de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat patru percheziții domiciliare, dintre care 2 pe raza municipiului Pitești, una în Micești și una în Călinești, pentru documentarea activității infracționale a doi barbați, de 27 de ani, din Pitești și 21 de ani, din Micești.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii iunie 2022, cei doi barbați, dintre care unul având calitatea de angajat, iar celălalt fiind fost angajat al unei societăți, ar fi pătruns de mai multe ori în mod nelegal, prin deschiderea ușii de acces, în depozitul societății, de unde ar fi sustras bunuri aflate mai multe cutii de diferite mărimi, în care se aflau accesorii atv și moto.
Valoarea prejudicului este estimată la peste 160.000 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.
După efectuarea perchezițiilor, polițiștii au pus în executare două mandate de aducere privind pe cei doi, iar după administrarea probatoriului, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv