Argeș. Pădurar arestat pentru furt de lemne
Vineri 9 mai, la Ocolul Silvic Codrii Verzi și la persoane bănuite că au tăiat și furat arbori sau au întocmit documente false de transport au avut loc 20 de percheziții soldate cu reținerea a şase persoane dintre care un pădurar, doi transportatori și trei hoți de lemne.
Aceştia sunt Ionuț Răducu O., de 27 de ani, din Mihăești, pădurar, acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată, fals informatic în formă continuată, instigare la tăiere și furt de arbori şi folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, Florin N. de 29 ani, și Marian N 34 ani, ambii din Mihăești, transportatori acuzați de uz de fals în formă continuată, fals informatic în formă continuată şi complicitate la furt de arbori. Lor li se adaugă frații Gheorghe şi Bobi F., de 29, respectiv 25 de ani, precum şi Nicolae B. 31 ani, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunilor de tăierea de arbori fără respectarea regiului silvic și furtul de arbori.
Vă reamintim că, potrivit anchetatorilor, faptele au fost comise începând cu luna noiembrie 2023 și până în prezent, iar în urma perchezițiilor oamenii legii au confiscat aproximativ 130 de mc de material lemnos, 22 drujbe, cinci autoutilitare, 1.500 euro și 25.000 lei sume rezultate din comercializare lemnelor provenite din furt.
Sâmbătă, pădurarul a fost prezentat Judecătoriei Câmpulung, iar magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Foto descriptiv