Argeş: O persoană a murit strivită de zidul casei. Cum s-a produs tragedia
Ora 13.55. Pompierii de la Punctul de Lucru Stolnici, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au fost solicitați să intervină în localitatea Hârsești, Martalogi, în cazul unei persoane care ar fi fost surprinsă de către un zid din pământ, căzut de la o casă bătrânească.
UPDATE ORA 15.00: A fost constatat decesul persoanei, leziunile prezentate fiind incompatibile cu viaţa.
„A fost vorba despre un perete care a căzut peste o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 65 de ani, în timpul în care acesta încerca să dărâme o construcție. Localnicii au reușit să îndepărteze din dărâmăturile care căzuseră peste victimă, iar pompierii l-au extras și au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul„, a transmis ISU Argeş.
Oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc tragedia.
Foto descriptiv