Argeș. O nouă lovitură pentru Leoni. Nimeni nu se aștepta să audă așa ceva.
Compania Leoni Wiring Systems, care primise în octombrie 2023 acordul pentru un ajutor de stat de 4,77 mil. euro, a comunicat Ministerului de Finanţe decizia de a renunţa la implementarea proiectului de investiţii în condiţiile în care grupul german se află într-un proces de restructurare al operaţiunilor locale.
„În data de 18.04.2024 compania LEONI WIRING SYSTEMS RO SRL a comunicat Ministerului Finanţelor decizia de a renunţa la implementarea proiectului de investiţii care a făcut obiectul Acordului pentru finanţare nr. 258/18.10.2023.
Ca urmare, Acordul pentru finanţare nr. 258/18.10.2023 a fost revocat în data de 29.04.2024. Până la data revocării Acordului pentru finanţare nu a fost efectuată nicio plată din valoarea ajutorului de stat aprobat”, au transmis către ZF oficialii Ministerului Finanţelor.
Compania semnase un acord pentru finanţare nr. 258/18.10.2023 pentru crearea de locuri de muncă în temeiul schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Conform documentaţiei care a stat la baza acordului pentru finanţare, compania a avut obligaţia creării unui număr de 445 locuri de muncă în perioada 2023-2024. A renunţat la proiect, iar acordul a fost revocat.
Compania Leoni Wiring Systems Ro a beneficiat însă de ajutor de stat pentru realizarea unei investiţii iniţiale constând în realizarea de construcţii şi achiziţia de active corporale, în temeiul schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014, în baza Acordului pentru finanţare nr. 8/02.07.2015.
„Conform documentaţiei care a stat la baza emiterii acordului pentru finanţare perioada de realizare a investiţiei a fost 2015-2016, întreprinderea având obligaţia menţinerii acesteia pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la 31.12.2021.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 807/2014, cu modificările şi completările ulterioare Ministerul Finanţelor a verificat anual, până la sfârşitul anului 2021, condiţia privind menţinerea investiţiei, aceasta fiind îndeplinită”.
Leoni a demarat în 2024 o campanie de reducere de personal, întâi pentru a se dedica maşinilor electrice, iar acum, la Bistriţa, din cauza vânzărilor slabe de electrice, potrivit companiei
Pe 22 iulie, producătorul de cablaje din Bistriţa, care are peste 3.600 de salariaţi, anunţa că are în plan reducerea cu 10% a personalului. „În contextul economic generat de scăderea drastică a comenzilor pentru vehicule electrice, Leoni Bistriţa este nevoită să ia măsuri pentru consolidarea şi stabilizarea sustenabilă a operaţiunilor fabricilor din Bistriţa.
În urma unei analize detaliate a situaţiei economice şi operaţionale actuale în zona electromobilităţii şi ca urmare a informării de către managementul companiei a organizaţiei sindicale, s-a decis reducerea numărului de angajaţi cu până la 10%. Această măsură este necesară pentru a menţine competitivitatea şi viabilitatea pe termen lung a companiei”, explicau oficialii companiei decizia adoptată.
Anunţul a venit după ce în mai Leoni a anunţat că va închide fabrica din Luduş, judeţul Mureş, unde lucrează 200 de oameni. Mai mult, Leoni anunţa atunci că cine vrea, se poate reloca tocmai la Bistriţa-Năsăud, acolo unde fabricile au nevoie de salariaţi.
Sursa: Ziarul Financiar