Argeș. O bătrânică a rămas fără bunuri, după ce gospodăria a luat foc de la o instalație improvizată.
Trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere ale incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat de la Secția de Pompieri Costești și Punctul de Lucru Izvoru, au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Buzoești, satul Vulpești.
Forțele de intervenție au constatat că ardea generalizat o anexă, iar din cauza distanței mici față de o locuință, flăcările violente s-au propagat și la casă. În urma evenimentului au ars o magazie de aproximativ 40 mp cu bunurile din interior, circa 2.000 kg lemne de foc, aproximativ 3.000 kg de plante furajere, și s-au degradat izolația exterioară și tâmplăria casei pe partea dinspre anexa care a ars.
La fața locului, echipajele de pompieri au primit sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității, care a sosit cu un buldoexcavator. Echipajul medical a monitorizat și transportat la spital o victimă de sex feminin, în vârstă de 80 de ani, care prezenta atac de panică.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică, de la o improvizație la instalația electrică.