Argeș. Minor dispărut pe raza unei localități unde urșii fac legea.
Actualizare – minor plecat voluntar, Arefu.
După transmiterea mesajului RoAlert, un cetățean a transmis polițiștilor că a observat anterior o persoană ce corespunde descrierii minorului căutat, iar astfel acesta a fost găsit.Din verificările efectuate până în prezent a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Știrea inițială
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș desfășoară cercetări, în urma sesizării referitoare la plecarea voluntară a minorului VLAD BOJAN, de 16 ani, având domiciliul pe raza județului Timiș, care a plecat de la locul de campare unde se afla împreună cu familia, pe raza comunei Arefu.
Din verificările efectuate până la acest moment a rezultat că minorul nu a mai avut plecări voluntare.
La acest moment se efectuează căutări împreună cu echipe alcătuite din polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și voluntari.
De asemenea, datele minorului au fost transmise unităților de poliție, dar și altor structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor.
Semnalmente: 1,78 m înălțime, aproximativ 70 de kg, ochi căprui, păr brunet, vopsit blond în partea superioară.
Vestimentația la momentul plecării: tricou alb cu imprimeu al unui personaj din desene animate, pantaloni scurți de culoare albastru, papuci din plastic de culoare albastru.
Persoanele care pot oferi informații despre cel în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Orașului Topoloveni, la telefon 0248 721 519.